vineri, octombrie 30, 2026

Baschetul supraviețuiește la Târgoviște! „Am fost la un pas să ne desființăm în toamnă”

Echipa de baschet feminin a Clubului Sportiv Municipal are în continuare de suferit din cauza Dosarului Dikeoulakos. Trupa condusă de Cătălin Tănase nu poate efectua transferuri internaționale, astfel că lotul este unul extrem de subțire, atât valoric, cât și...

Examen cu public pentru Chindia! O privire asupra clasamentului

A fost o etapă crâncenă, cu cinci egaluri și multe erori VAR. Farul și CFR și-au asigurat porția de energie necesară desprinderii, spre platoul unde se vor duela pentru încoronare. Au învins, și s-au desprins. Cele două puncte avans...

Punctul din oglindă! Neguț, în vizorul selecționerului

Ne-a fost dat să o vedem și pe asta, adică meciul de la Sf. Gheorghe, în oglindă, la Ploiești, cu U Cluj. În Ardeal, după 2-0, ne-a părut rău că am pierdut două puncte. Acum, după 0-2, ne-am bucurat...

Succes memorabil la baschet! Alexia Dobă și Ana Ivan sunt noile senzații de la...

Atmosferă de meci oficial în sala „Ioan Valerian”, între două echipe care s-au luptat mulți ani pentru medalii și trofee: CSM Târgoviște, respectiv Olimpia Brașov. Acum, doar trupa lui Dan Calancea mai emite pretenții la podium, selecționerul naționalei...

Se deslușesc trei fronturi de luptă! Chindia are cel mai bun lot pe care...

Acum, spre finalul sezonului regulat al SuperLigii, se deslușesc trei fronturi de luptă, care dau sarea și piperul unui campionat mai încins ca niciodată. În față, Farul și CFR aleargă, uneori împiedicându-se, spre un titlu care să le salveze...

Supărarea lui Toni Petrea! A câștigat Chindia un punct cu Sepsi sau a pierdut...

A câștigat Chindia un punct la Sf. Gheorghe sau a pierdut două? Ambele părți ale întrebării au echivalent în desfășurarea partidei și nu omitem nici faptul că târgoviștenii puteau să și piardă această dispută, foarte palpitantă. Dar, dacă apar...

Egal spectaculos cu Sepsi! Chindia a condus cu 2-0 la Sfântu Gheorghe

Chindia Târgoviște a avut o parte de un adversar dificil în ultima rundă. Echipa lui Toni Petrea a evoluat în deplasare, la Sfântu Gheorghe, împotriva formației Sepsi OSK, iar meciul a fost cu adevărat spectaculos. Deși a întâlnit un...

Abandonul sportivilor talentați devine sport național! Cui îi pasă?

Unul câte unul, sportivii cu mare potențial ai județului abandonează activitatea de performanță. Chiar dacă obțin rezultate promițătoare în competițiile naționale, talentele locale renunță fix atunci când ar putea să facă pasul către adevărata elită, senioratul. Cei mai afectați...

Pregătiri pentru Liga a 3-a! Victorii pentru Flacăra Moreni și FC Pucioasa

Aflate în plin proces de pregătire pentru partea a doua a sezonului, Flacăra Moreni și FC Pucioasa au disputat câte două jocuri de pregătire săptămâna aceasta. Formațiile antrenate de Gabriel Paraschiv, respectiv Sică Bârdeș, fac parte din Seria a...

Liga a 4-a, extrem de ofertantă pentru jucătorii divizionari! Vezi ultimele mutări pe piața...

Liga a 4-a a devenit extrem de ofertantă chiar și pentru jucătorii divizionari. Sunt cluburi de la județ care își permit să ofere salarii mari, spre exemplu Roberto Ziduri, care i-a convins să semneze pe Cristi Cherchez (Chindia Târgoviște...

Cele mai citite

Am mai pierdut un campion național! Adrian Gore s-a săturat de...

Campionul României la tineret și cel mai bun boxer al județului în anul 2018, în accepțiunea DJST Dâmbovița, Adrian Gore s-a săturat! S-a săturat...

Recomandate