Am prevăzut că ierarhia play-out se va împărți în două zone, una verde, iar cealaltă roșie. Scriam, că vrem în zona primăverii. Da, clasamentul s-a rupt între locurile 12 și 13, plasând Chindia în zona de subsol, nu cea a anotimpului pe care l-am dorit. Cu o victorie la Pitești, ruptura s-ar fi produs sub postamentul târgoviștenilor și viața noastră s-ar fi bucurat de sărbătorile pascale mult mai plăcut. Dar, cu toate promisiunile și viziunile optimiste ale tuturor celor care compun AFC Chindia Târgoviște, de la președinte și până la ultima rezervă, jocul trupei lui Petrea a rămas la fel de searbăd, laconic și chiar insipid. Nici jucătorul cerebral, Neguț, nu a mai fost, măcar el, ca până acum. În plus, o zicală (care nu aparținea fotbalului) se face auzită și aici, adică „să nu faci ce face Popa (!)”, adică să ratezi și de la doi metri, chiar mai puțin. Și, pentru că un rău nu vine niciodată singur, o șleapcă de trântori au pus labele la ochi, ca să nu vadă sângele de pe fața lui Dulca și nici chirurgul care l-a produs. Despre ăștia, VAR-iștii fotbalului românesc, cei care… văruiesc cum vor ecranele televizoarelor noastre, am scris ieri. Ca să pot continua aceste rânduri, îi bag în obârșia din care au venit pe lume! Vin, ca și în anii trecuți, momente dificile pentru Chindia. Dar, de data aceasta, durerea este mult mai mare. Pentru moment, fiindcă speranțe pentru salvare sunt, și nu doar matematice. Momentul, la care fac referire, este cel al ADEVĂRULUI. Echipa nu mai joacă aproape nimic. Durerea cea mare?… timpul, vremea revenirii acasă. Să reziști, printre străini, trei sezoane de prima divizie și, după cel de-al patrulea, să te întorci ACASĂ, tot în divizia secundă, este ca și cum ai fost vicerat de o … „fata morgana”! Să credem, totuși, în timp, în timpul pe care se cumulează cele 5 etape rămase de disputat până la finalul sezonului. Sunt 15 puncte la dispoziție, deci matematic (iarăși revenim la calcule) avem șanse, numai că, în afara victoriei de la Mioveni, șubredă și aceea, nimic convingător nu am văzut. O perioadă atât de lungă, fără expresivitate, începe să semene cu „dezastrul Mihalcea”.
V-a părăsit și mentalitatea?
Păcat, am ieșit din abis, am visat frumos – și pe bună dreptate –, chiar vedem dincolo de orizont, pentru ca ușor, ușor, să alunecăm până pe marginea prăpastiei, de unde ne ridicasem cu atâta trudă. Dacă nu ai curaj să joci nici cu echipele de sub tine, înseamnă că și mentalitatea te-a părăsit. Am văzut la Pitești, jucători târgovișteni zâmbind ironic, în anumite momente jenante ale evoluției lor. De ce zâmbeau? De ce, Daniel Popa? De ce, Cornel Dinu?… Vă gâdila cineva sub tălpile amorțite? Știți voi ceva de râs, și noi nu știm? Nici măcar semne de căință nu am văzut pe fețele voastre la sfârșitul meciului. De fapt, cred că v-ați obișnuit cu înfrângerile care seamănă cu normalitatea, mari fotbaliști ce sunteți! Măcar acum, când abia mai respirați după atâta oboseală, încercați să vă gândiți și la miile de suporteri pe care – VĂ ASIGUR – îi aveți, și o să-i vedeți! Măcar, acum!
Foto: sportpictures.eu
VASILE NEAGU
