În perioada 14-18 februarie, șase cadre didactice de la două instituții partenere dâmbovițene (Școala Gimnazială Răzvad și Colegiul Național Constantin Carabella Târgoviște) au efectuat prima mobilitate în cadrul proiectului Erasmus+ 𝐁𝐞𝐜𝐨𝐦𝐢𝐧𝐠 𝐚 𝐏𝐞𝐚𝐜𝐞 𝐒𝐜𝐡𝐨𝐨𝐥, desfășurată în Cardiff, capitala Țării Galilor. Instituțiile partenere din România, Marea Britanie, Slovenia și Turcia implementează activități în cadrul proiectului, având drept obiectiv educația pentru pace. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie să conștientizăm importanța dezvoltării la copii, și nu numai, a unei atitudini pașnice, tolerante, care să ne ajute în înțelegerea necesității păcii, a respectului pentru om, ca valoare supremă.
Elementul comun, ideea de PACE!
Încă de la începutul experienței pe pământ britanic a trebuit să facem „pace” cu vremea și să ne obișnuim cu climatul oceanic, inclusiv cu uraganul Eunice, care a măturat arhipelagul britanic, impunând un nedorit cod roșu. Activitățile întregii săptămâni au avut ca element comun ideea de 𝐏𝐀𝐂𝐄, de la exemple de bună practică, acțiuni dedicate susținerii acestei idei și aplicarea la nivelul curriculumului, până la atitudinea deschisă, caldă și plină de entuziasm a gazdelor noastre. Timpul petrecut în Templul Păcii din Cardiff și în școlile partenere a reprezentat o oportunitate de a învăța lucruri noi și o experiență de cunoaștere a valorilor și modului de abordare a tematicii propuse.
Menținerea păcii, obiectiv primordial!
Impresionant a fost modul în care oamenii din Țara Galilor reușesc să-și manifeste solidaritatea, să învețe din experiențele trecutului și să nu dea uitării evenimentele care le-au marcat existența. În acest sens, am vizitat o grădină memorială, dedicată celor 166 de copii și 28 de adulți care au murit în anul 1966, atunci când o alunecare de teren a îngropat școala în care aceștia învățau. Această tragedie a rămas ca o rană deschisă în memoria poporului galez. De câteva săptămâni, canalele media vorbesc despre amenințarea unui război și, în acest context, devine din ce în ce mai important ca toată lumea să conștientizeze valoarea solidarității, a toleranței și faptul că menținerea păcii, în toate mediile și la toate nivelurile, este obiectivul primordial în acest moment!