Campioana en-titre a Ligii a 4-a și câștigătoarea Cupei României, faza județeană, are un nou antrenor. Roberto Ziduri va fi coordonată tehnic de Ion Olteiu (foto stânga, alături de finanțatorul Daniel Negriloaia), un apropiat al echipei, care va fi ajutat de Toma Bobeică, retras din activitate la finalul sezonului trecut. Olteiu îl înlocuiește pe Augustin Voinea (foto dreapta), cel care va alege o nouă provocare, urmând să preia un club nou înființat, Viitorul Aninoasa. De la Ziduri au mai plecat în această vară Cristian Niță, Ciprian Dicu, Costin Mirescu, Rășcanu și Ionescu, dar vor fi și transferuri.
Continuă înscrierile la Liga a 6-a
Continuă înscrierile la Liga a 6-a, ediția 2002-2003, unde au depus documentația alte trei cluburi: Universitatea Băleni, Publirex Ciocănești și Gloria Mănești. Au revenit în fotbalul județean două formații de tradiție, Metalul Mija și AS Dragomirești. Se mai pot opera înscrieri până pe 9 august. O zi mai târziu va avea loc tragerea la sorți, ocazie cu care va fi diseminat regulamentul, împreună cu delegații echipelor. Cluburile de la Liga a 6-a vor debuta în Cupa României pe 21 august, în timp ce campionatul își va avea startul pe 28 august.
Foto Facebook: Roberto Ziduri











