Recent, a apărut un zvon în mass-media o informație conform căreia un grup de echipe din Liga a 2-a și-au propus să sprijine financiar echipa CS Mioveni, pentru ca aceasta să poată încheia sezonul pe teren și să rămână cu drept de înscriere în Liga a 3-a din campionatul viitor, deci să nu fie desființată. La prima vedere pare o inițiativă de fair-play, dar privită mai amănunțit nu prea este ortodoxă, ci laconică. Deși grupul acesta cu „dare de mână” nu și-a dezvăluit identitatea, până acum să încercăm o introspecție pentru curiozitatea noastră. În acest moment, echipa argeșeană ocupă ultimul loc, 21, cu -10 puncte, fiind penalizată cu 18 puncte, printr-o decizie federală. Practic, este retrogradată, doar o matematică absurdă ar mai putea-o salva. Ultimele 4 jocuri din campionatul regular ar urma să le joace astfel: cu Corvinul (a), Metaloglobus (d), Chindia (a) și Șelimbăr (d). Care dintre aceste echipe ar fi interesate ca echipa argeșeană să se prezinte la meciuri? Dar să aibă și bani să o sprijine? Este clar că binevoitoarele nu ar face acest gest doar de ochii lumii, ar avea și ele un interes. Din cele amintite, două se exclud. Corvinul nu are drept de promovare, iar Chindia nu are nici interes și nici bani. Toate rezultatele echipei din Mioveni se anulează, inclusiv cele astronomice. Metaloglobus s-ar bucura să joace, pentru că ar urca pe podium și cu un golaveraj bine asortat. Apoi, sunt echipele care ar pierde punctele obținute cu argeșenii, și aici s-ar putea să fie secretul facerii de bine. Pe granița dintre grupa campionat și grupa retrogradare sunt echipe pentru care cele 3 puncte, însușite cu Mioveni, contează enorm. FC Argeș, Voluntari, Slatina își trăiesc speranțele prin punctajul actual. Este de urmărit această lansare de zvon, dar parcă văd că n-o să iasă fum. Și-apoi, chiar să existe echipe în Liga a 2-a cu un potențial financiar atât de bun, încât să-și permită să ajute și pe CS Mioveni? Dacă, într-adevăr, există acest grup de sprijin, în el trebuie să fie inclusă și FC Argeș, sau tocmai de la ea a plecat propunerea. Ceva idee despre acest „pact” este posibil să aibă și Metaloglobus. Deocamdată, să așteptăm confirmarea publică. Dacă nu va fi anunțată oficial, atunci chiar că necesită o intervenție a FRF. Iar dacă nu a fost decât un zvon, să-l tratăm ca atare.
VASILE NEAGU
Foto: CS Mioveni