Cupa cu șampanie! Nu mai băusem un spumant, de la returul barajului cu Chiajna

1622

Orice eveniment deosebit se sărbătorește cu o cupă de șampanie. Și de când îmi lasă gura apă, dar nu exista motivul. Nu mai băusem un spumant de pe vremea jocului retur, de baraj, cu Chiajna. Aveam o sticlă cu gâtul lung, ca de cocostârc, pe care o priveam etapă de etapă, dar toată vara nu m-am putut atinge de ea. Și ce secetă a fost! Țin minte că, la un meci cu FCSB, când conduceam cu 2-0, am luat cocostârcul de gât, l-am șters de praf și i-am spus: „gata, ți-a venit rândul!”. Atât a durat, până m-am dus să iau tirbușonul, era 3-2 în favoarea becaliștilor. Și am mai luat-o de câteva ori de gât, dar degeaba. Mi-am dat seama că, în timpul domniei lui Mihalcea, sticla asta era sortită să rămână virgină. Am pus-o într-un loc mai ferit, de teama unui gând oniric, și mi-am luat gândul de la ea. Nu demult, aflu că Adrian a plecat pe Ialomița-n jos, și nu s-a mai întors. De bucurie, am făcut o paranghelie, dar fără șampanie. Pur și simplu, obiectul cu licoare, bine ștrangulat cu sârmă la gâtlej, nu mai exista în memoria mea. În seara zilei de marți, 27 septembrie 2022 (trebuie bine fixată în memorie această dată, pentru că e istorică), am luat o cană de ceai de mentă, se zice că-i bun pentru scoruri negative, motiv pentru care am consumat o vadră vara asta. Încătușat în fotoliu, purced la vizionarea meciului din Cupa României, după un nou format, dintre Steaua și Chindia. În minutul 25, Popa al lor, adică Adi, ne penetrează și e 1-0 pentru militarii transferați la Mioveni, cu ordin de serviciu, pentru comportamentul huliganic al peluzei din Ghencea, la un meci de campionat. Golesc carafa și menta mi se urcă la cap. Parcă băusem benedictină, băutura aia făcută din plante medicinale. Vine pauza, și o durere de cap. Trec amândouă. Se reia jocul. Nici nu mă reașez bine în divan, că Popa, al nostru, adică Daniel, își aduce aminte că fotbalul se mai joacă și cu capul. Cu acesta înscrie. Nu mă bucur prea mult. Am mai văzut eu de-astea. După ultimul fluier e bine să te bucuri. Și nici Toni Petrea nu prea s-a bucurat. Doar un zâmbet ștrengăresc în colțul gurii. Are farmec noul antrenor al Chindiei. Și jocul curge ca Ialomița pe la Pietroșița, când mai lin, când mai zvăpăiat. Toni îl introduce pe Cherchez. S-a gândit la loviturile de departajare? E posibil, mai sunt doar câteva minute. Neguț, care dăduse câteva pase greșite, sub greutatea banderolei de căpitan, o ia la sănătoasa și reușește pasa. Popa continuă faza și Cherchez scutură plasa. Urlu… Mă duc să pup televizorul. Pe Cherchez nu am cum, deși este febelețea mea. Îl prind de omoplați și, când să ating cu buzele ecranul, simt o senzație particulară la degetele mâinii drepte, o gâdilare. Și ce constat? Era ibovnica mea, șampania. Parcă-mi spunea: „acum profită de mine, e sărbătoare, meciul s-a terminat, Chindia s-a calificat. Dar fă-o decent, gustă-mă dintr-o CUPĂ de cristal, merit”. Așa am făcut, sticla o păstrez ca amintire. Am scris pe ea prilejul cu care a fost golită. A doua zi am cumpărat o nouă sticlă cu gât de cocostârc, pentru meciul cu Rapid. Nu mai vreau să beau ceai de mentă. Dar depinde, nu doar de mine ci, mai ales, de isprăvile băieților de la Chindia. Ei aduc sărbătorile. Altfel, ce rost are șampania? Dă, Doamne, să mai pun o sticlă goală la colecție, cu înscrisul: „Chindia – Rapid, rezultat (favorabil destupării) și data istorică, 3 octombrie 2022”. Altă viață!

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here