Moldovan solicită întăriri, Ghergu se ține pe poziții! „Ne putem îndeplini obiectivul cu lotul pe care îl avem”

2306

Chindia Târgoviște nu are un departament de scouting și nici nu dezvoltă relații cu impresari, astfel că s-a orientat către jucători liberi de contract sau care nu mai intră în vederile unor cluburi de Liga 1, precum Bic, Burlacu (Craiova), Dumiter (Sepsi) sau Pițian (Botoșani). Și, totuși, în anul promovării, clubul a plătit pentru a se întări, vezi Leca, adus de la Concordia Chiajna. În afara celor nominalizați, au mai fost transferați pentru a aduce un plus la Liga 1, Benga, Neciu, Negrea, Yameogo, Voduț, Ivancic sau Dinu Todoran. „Eu cred că am avut o campanie bună de transferuri, prin care am echilibrat lotul pe compartimente. Ne putem îndeplini obiectivul cu lotul pe care îl avem. Există valoare și cred că avem lot mai valoros decât alte echipe care sunt pe lângă noi”, a comentat președintele Marcel Ghergu. Între timp, Voduț și Neciu au fost puși pe liber, din cauza unor motive extrasportive. Pe de altă parte, sunt voci care susțin că lotul era mai omogen la nivelul ligii secunde, cu Neicuțescu, Mihaiu, Șerban, Șandru, Panait sau Vali Alexandru. Sau care consideră că șansele de supraviețuire în Liga 1 sunt reduse, dacă lotul nu va fi întărit considerabil.

Ciprian Iugulescu este scouterul șef al clubului

După eșecul cu Sepsi Sf. Gheorghe (1-3), în ultimul meci al anului, Viorel Moldovan a solicitat întăriri la nivelul lotului. „Orice antrenor, cum joacă echipa prost, trebuie să dea șapte afară și să aducă zece tot timpul. Nu se poate! Dacă au valoare, să facă treabă cu ce au. Este nevoie de doi-trei jucători, problema este ce să putem să aducem, ca să ne ajute”, a reacționat Ghergu, cel care face și pe scouterul la Chindia, alături de directorul sportiv al clubului. „Mă recomandă o experiență în sport, am fost mai mult de 10 ani arbitru național (la nivelul Ligii a 3-a), sunt profesor de educație fizică și sport (ajunge mai rar la cursuri), absolvent cu specializarea fotbal. Nu am practicat fotbal la nivel performant, doar la nivel de juniori”, și-a expus CV-ul sportiv Ciprian Iugulescu, pentru a demonstra că este un scouter performant, demn de un club de Liga 1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here