Asociații nu vor interveni cu schimbări la Chindia! Moldovan rămâne antrenor, iar Ghergu președinte

2160

Viorel Moldovan a primit credit pentru banca tehnică a Chindiei, după cum a transmis președintele clubului târgoviștean la ultima conferință de presă. O singură dată a luat în calcul Marcel Ghergu o altă opțiune de antrenor (Emil Săndoi), atunci când „Comisarul” și-a exprimat dorința de a merge la Dinamo. În momentul în care a dus discuția în dreptul echipei tehnice, șeful Chindiei și-a declarat încrederea că va atinge obiectivul stabilit, evitarea retrogradării, însă a avut grijă să presare și câteva reproșuri. „Cred că avem un staff tehnic foarte bun, extrem de echilibrat și extrem de profesionist, iar pregătirea lor ne dă încredere că ne vom atinge obiectivul. După această promovare, Viorel Moldovan și-a dorit enorm de mult să ajungă în play-off. A forțat un pic lucrurile spre această zonă, pentru că au apărut jocuri cu o implicare fizică și nu numai, extrem de mare, a mărit un pic intensitatea. Poate că din prea mult entuziasm, a făcut anumite greșeli la momentul respectiv, dar mărunte. Au fost anumite oscilații, mici greșeli și din partea staff-ului tehnic, dar nu decisive. Bine că s-au întâmplat acum”.

„Marcel va răspunde, dacă lucrurile nu vor merge în direcția dorită”

Continuitate va fi și la nivelul executivului Chindiei, unde asociații au decis să ofere credit pentru următoarea perioadă cuplului Marcel Ghergu – Ciprian Iugulescu. Chiar dacă au exprimat anumite nemulțumiri, cele mai multe legate de ofițerul de presă al clubului (Ionuț Marin), șefii cei mari nu au dorit să intervină cu schimbări, cel puțin până la play-out. „Marcel și-a ales o echipă și a garantat pentru ea, însă nici nu poți permite subordonaților să-și facă de cap și să târască clubul într-o mulțime de conflicte. Va răspunde dacă lucrurile nu vor merge în direcția dorită și dacă nu va lua măsuri cu cei care sar calul în mod repetat”. Chiar dacă l-au reconfirmat pe Ghergu în funcția de președinte, asociații nu-și permit ca echipa să se prăbușească în clasament și au în vizor variante pentru posturile cheie. Pentru cel de manager, pe lista scurtă apar nume precum Narcis Răducan sau Dani Coman.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here