Peste porțile stadionului din comuna Cornești, județul Dâmbovița, tronează lacăte și lanțuri, dar și o atmosferă încordată, condimentată cu orgolii locale. Pe poartă, la intrare, a fost lipit un afiș pe care scrie numele unei echipe, AS Unirea Cornești 2024, a se înțelege sub patronajul cui se află baza sportivă. Echipă care nu există în nicio competiție oficială din fotbalul românesc, după ce am verificat toate ligile posibile. „Mai căutați…”, ne-a răspuns, evident, ironic, viceprimarul de Cornești, George Ioniță. Am căutat, și am găsit un Certificat de Identitate Sportivă eliberat pe AS Unirea Cornești 2024 și apoi anulat în vara anului 2024 de către Direcția Județeană pentru Sport Prahova, ca urmare a unei sesizări. Logic, DJS Prahova nu putea elibera un CIS pentru un club din Dâmbovița! Imediat, pe aceeași adresă, în județul Prahova, a apărut un alt club, AS Unirea Ploiești 2024, înscris în Liga B Prahova Est. Club care își desfășoară întreaga activitate la Cornești, în județul Dâmbovița.
Viitorul Frasinu, direcționată către Ibrianu
În comuna Cornești au fost active sezonul trecut două echipe, Săgeata Cătunu 1975 și Sportul Frasinu, în Liga a 6-a, Seria Sud. Dacă prima și-a susținut meciurile din organizare proprie pe terenul din localitate, Frasinu a împărțit stadionul din Cornești cu… Unirea Ploiești. Între timp a mai apărut o echipă, Viitorul Frasinu, ajutată de Primăria Cornești să reabiliteze terenul de la Ibrianu, din aceeași comună. „I-am susținut cu materiale și cu ce au mai avut nevoie, în limita posibilităților”, a transmis primarul Bogdan Guță. Viitorul Frasinu va evolua tot în județul Dâmbovița, așa cum este normal. Pe ce stadion va juca, în schimb, Sportul Frasinu? O întrebare la care primarul și viceprimarul de la Cornești au oferit răspunsuri diferite.
Președintele Unirii Ploiești este fiul viceprimarului Ioniță
„La Cornești nu va mai juca decât Unirea Ploiești, pentru că aici sunt legitimați băieți din Cornești și alte sate din jur. Cătunu joacă la Cătunu, iar Frasinu, cu echipele lor, să joace la Ibrianu. Băieții de la Unirea s-au apucat de treabă, au făcut curățenie, au montat instalația de udat, cei de la Frasinu au venit și s-au înscris. Ce dacă echipa se numește Unirea Ploiești și joacă în Prahova, băieții sunt din Cornești”, a sunat poziția vicelui Ioniță. Care a uitat să precizeze că președintele echipei Unirea Ploiești 2024 este chiar fiul său, Lucian Ioniță. Ei, bine, primarul Bogdan Guță nu e chiar pe aceeași lungime de undă cu viceprimarul. „Nu am știut că stadionul este încuiat și că pe el au acces doar cei de la Unirea Ploiești. Eu îi înțeleg că pun suflet și că s-au implicat la stadion, dar e normal să se folosească de el și alte echipe din comuna Cornești. O să revin din concediu și lămurim lucrurile”. Domn primar, cu tot respectul, dar Unirea Ploiești nu este echipa comunei Cornești. Echipele comunei Cornești sunt cele de la Frasinu și Cătunu.
A primit Unirea Ploiești fonduri publice de la Primăria Cornești?
Întrebați dacă această echipă, Unirea Ploiești 2024, a primit alocări din fondurile comunei Cornești, așa cum reclamă anumiți consilieri, primarul și viceprimarul au cam driblat un răspuns clar. Aici, Curtea de Conturi poate să aducă lămuriri, dacă au fost sau nu utilizate fonduri și resurse publice ale unui UAT din județul Dâmbovița, pentru o echipă din Ploiești, județul Prahova. Și se mai naște o întrebare legitimă. În ce bază a fost cedată o bază sportivă din comuna Cornești, județul Dâmbovița, unei echipe dintr-un alt județ, Prahova, în cazul de față municipiul Ploiești? „Ce bani să le mai cerem băieților de la Unirea, când ei au muncit din greu pentru aranjarea acestei baze?”. Răspunsul l-a oferit tot viceprimarul Ioniță. Vom reveni pe subiect, urmând să prezentăm documente oficiale și alte informații de interes. Pe parcurs, vom vedea cine este liderul de drept al comunei Cornești, primarul Guță sau viceprimarul Ioniță?











