Sportul rege în Târgoviște! Fotbalul e principalul element de interes

992

În ultimii ani, Municipiul Târgoviște s-a mândrit cu trei echipe la nivel de seniori în primul eșalon valoric. Chindia a evoluat patru stagiuni în prima ligă fotbalistică, în timp ce echipele de volei feminin și baschet feminin ale Clubului Sportiv Municipal Târgoviște sunt componente obișnuite ale primelor eșaloane, din ramurile sportive pe care le-am amintit mai devreme. Dintre cele trei formații, echipa de volei feminin a reușit cele mai importante rezultate, dar chiar și în aceste condiții, la nivelul județului, aceasta are cei mai puțini susținători. Dâmbovițenii iubitori de sport au transmis de multe ori că atenția ar trebui îndreptată cât mai mult către echipa de fotbal, iar la volei și baschet să se asigură o continuitate la nivelul primei ligi, dar fără obiective importante, care ar presupune investiții mari. Chindia a retrogradat la finalul stagiunii trecute, iar în acest moment principalul obiectiv legat de sport al autorităților locale pare să fie revenirea cât mai rapidă a echipei de fotbal în primul eșalon. Stadionul este gata, s-au făcut schimbări masive în cadrul clubului, iar reprezentanții autorităților locale nu iau în calcul decât promovarea, deși în acest moment mai sunt multe lucruri de rezolvat din punct de vedere sportiv, administrativ și financiar. Spre deosebire de anii trecuți, se pare că fotbalul va beneficia de mai multă suținere, comparativ cu echipa de volei, care a refuzat participarea în competițiile continentale, iar pe plan național pare să nu mai aibă în obiectiv câștigarea titlului național, ținând cont de plecările care au avut loc. Despre echipa de baschet feminin nu se poate discuta prea mult, măcinată de problemele din trecut. E clar că nu poate lupta cu șanse egale în fața concurentelor din Liga Națională. Fotbalul rămâne cel mai iubit sport la nivel județean, deși s-a încercat și promovarea altor ramuri. Oamenii iubesc sportul rege, iar târgoviștenii își doresc ca echipa pe care o susțin să revină cât mai rapid în SuperLiga. Nu va fi ușor, urmează un sezon chiar foarte dificil. Dacă lucrurile nu vor fi gestionate cu mare atenție, am putea asista la surprize neplăcute. Îndemn la echilibru, la răbdare, pentru că nu este ușor să promovezi, mai ales în condițiile în care lotul a fost schimbat radical. Vor fi destui adversari dificili în liga secundă, iar Chindia are mult de muncă, pentru a-și recâștiga locul în eșalonul de elită al fotbalului românesc.

COSMIN SAVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here