Chindia a picat ultimul test al verii, pierzând vineri seară la Piteşti, în faţa nou promovatei FC Argeş (1-2). Chiar dacă Bâtfoi (34) şi-a făcut din nou treaba de atacant, deschizând scorul în Trivale, nu a fost suficient pentru a obţine un rezultat bun înaintea debutului de campionat. Piteştenii au revenit în partea secundă, când au întors rezultatul prin reuşitele lui I. Şerban (47) şi Costin Stoica (69). Jocul Chindiei a scăzut în partea secundă, când a fost rulat tot lotul, lucru care s-a resimţit imediat pe tabelă. Partida s-a jucat în nocturnă, iar FC Argeş şi-a luat revanşa după ce a fost învinsă uşor la Târgovişte (3-1), săptămâna trecută.
Cherchez, doar rezervă
Nicu Croitoru a început meciul într-o formulă cu I. Popescu – Martac, Vătavu, Ispas, Dumitraşcu – Nisipeanu, Honciu, L. Mihai, Crinel Stoica – Neicuţescu, Bâtfoi. În partea secundă a apelat la Aioani, Meilă – Acasandrei, Ciobotariu, Pencea, Grigore, Neguţ, Cherchez, Ioniţă, C. Matei, Cornea şi A. Şerban. De partea cealaltă, Iordan Eftimie a început cu O. Popescu – Torişte, Vişa, Cotigă, Şerbănică – Panait, I. Şerban, Năstăsie, A. Popa – Cruceru, Nilă. Au mai intrat Grecu, Oancea, Bârzan, David, Costin Stoica, Deaconescu, C. Stan, Barbu.
Foto Facebook: Fotbal Club Arges Pitesti