Revine Progresul Pucioasa! Cătălin Gherghescu, favorit să preia poziția de președinte

2956

Proiectul fotbalistic de pe Patrana va continua la Liga a 3-a, dar sub o altă denumire, Progresul Pucioasa. Un proiect nou, cu oameni noi, care și-au propus să ridice nivelul fotbalistic din orașul-stațiune. Cum președintele Cristian Mitrea este în negocieri avansate cu primarul de la Moreni, pentru a prelua Flacăra, la Pucioasa se vor implica mai mulți oameni de business din județ. Favorit să preia poziția de președinte este Cătălin Gherghescu (foto stânga), din structura executivă urmând să mai facă parte Sergiu Nedelcu, Romulus Ciobanu sau Cosmin Lunescu, în timp ce zona de juniori va fi acoperită de Cezar Ilie. Practic, conducătorii clubului Phoenix Târgoviște au decis să-și extinsă implicarea în fotbal, urmând să preia controlul asupra clubului de Liga a 3-a de la Pucioasa. Va fi interesant cum vor gestiona discuțiile cu Cristi Mitrea, care vrea să-și recupereze banii împrumutați pentru a susține activitatea clubului de pe Patrana în ultimii ani, suma fiind una consistentă. Transferul de proprietate se va realiza în curând.

Marian Vătavu este alegerea pentru banca tehnică

La Pucioasa va fi transferată echipa Juniorilor U17 a Clubului Sportiv Școlar Târgoviște, câștigătoarea Seriei 6 din cadrul Campionatului Național. Lotul va fi completat tot cu dâmbovițeni, în timp ce va rămâne deschisă și colaborarea FC Pucioasa / CSȘ Târgoviște, pe Juniori U19. Banca tehnică va fi preluată de Marian Vătavu, ultima dată la Chindia Târgoviște, ajutat de Cristian Cherchez și de Adrian Grigore. Noul proiect fotbalistic de la Pucioasa merită urmărit, mai ales că șefii de la Phoenix sunt implicați în construcția unei baze sportive noi la Doicești. Cât despre Mitrea, va purta discuțiile finale la Moreni, unde pot ajunge liderii echipei de la Pucioasa. Propunerea pentru antrenor principal este Cristinel Țermure, cu Sică Bîrdeș colaborator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here