La Campionatul Mondial de Fotbal din 1966, disputat în Anglia, când am văzut pentru prima dată meciuri la televizor, am pus ochii pe Portugalia și i-am rămas fidel până astăzi. Marele Eusebio a făcut atunci ravagii, după ce lusitanii erau conduși cu 3-0 de Coreea de Nord. A marcat patru goluri și, cu cel al lui Augusto, Portugalia a învins cu 5-3, într-un sfert de finală de neuitat. Și asta, după ce bătuse Brazilia cu 3-1, în grupă, printr-o dublă a lui Eusebio, golgheterul acelei ediții, cu 9 goluri. Portughezii au pierdut în semifinale, în fața Angliei, cu 2-1, și au câștigat finala mică, 2-1 cu Uniunea Sovietică. Vremea lui Eusebio a fost fascinantă, iar lupta lui cu Pele, pe plan mondial, a semănat mult cu cea dintre Ronaldo și Messi. Nici atunci, și nici acum, luptele acestea nu au avut un câștigător absolut, chiar dacă sud-americanii au fost mai bine cotați în privința trofeelor. Oricum, Portugalia rămâne un fel de Brazilie a Europei.
Primul hattrick la Mondial
Acum, când și epoca lui Ronaldo se apropie de final, simpatizanții se întrebau, ca și mine: cine vine din urmă, care va fi noua stea din Patrulater? Răspunsul a venit din Qatar, iar alesul sportului rege se numește Goncalo Matias Ramos, jucătorul echipei Benfica Lisabona, în vârstă de 21 de ani. Cu un fizic bine proporționat (79 kg și 1,84 m), Ramos, deși pare un pic mai în vârstă, a fost preferat de antrenorul Fernando Santos, pentru marea sa capacitate de efort, să-l înlocuiască în partida cu Elveția tocmai pe marele Ronaldo. Și Ramos a făcut-o magistral, marcând trei goluri și oferind o pasă decisivă. Când publicul iberic cerea, prin scandări, intrarea lui Cristiano pe teren, nu o făcea decât pentru că își dorea să marcheze și el la acest Mondial. Tânărul Ramos făcuse deja pasul, primul, spre o carieră strălucită. Orice s-ar întâmpla cu minunatul stadion Lusail Iconic, după terminarea competiției, el rămâne locul în care, în fața a peste 80.000 de spectatori, Goncalo Ramos realizează primul hattrick al Mondialului qataran, în primul său meci ca titular, în locul idolului său. Și dacă zâmbetul lui Ronaldo, după fiecare gol al tânărului din Olhao, unde, probabil, i se va ridica o statuie, este real, atunci înseamnă că este mulțumit de înlocuitorul său.
Cine va fi titular cu Maroc, Ronaldo sau Ramos?
Desigur, CR7 nu și-a încheiat conturile în Qatar și nici în tricoul naționalei lusitane. De la Andorinha, primul său club de juniori, în 1992, și Sporting, seniori, 2002, au trecut 30 de ani, mulți de glorie sub culori celebre: Sporting, Manchester United, Real Madrid, Juventus și iarăși Manchester, mai puțin strălucit ultimul transfer. Acum, Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro, la 37 de ani, născut pe 5 februarie 1985, are, singur, dreptul să decidă cum va arăta finalul său de carieră. Cu cinci Baloane de Aur și trei Ghete de Aur, plus o listă întreagă de trofee, starul portughez este în galeria de elită a celor mai buni fotbaliști ai lumii. Ca români, suntem mândri că Ladislau Boloni și-a pus amprenta pe înălțimea lui Ronaldo, în 1997, când l-a promovat la echipa mare a lui Sporting, unde era antrenor. Cu tot respectul pe care i-l purtăm, în seara zilei de marți, 6 decembrie, ne-am bucurat pentru apariția unei noi stele portugheze, Ramos. În sferturile de finală, Portugalia întâlnește Marocul. Cine va fi titular, Ronaldo sau Ramos? Ca fan al Portugaliei, de-o viață, cu poza lui Eusebio tocită sub perna copilăriei, și albume cu Cristiano Ronaldo săltând trofee, mi-aș dori să-i văd împreună. Apoi, cu Anglia sau Franța învingători, spre o finală cu Brazilia sau Argentina. Apoi, trofeul, săltat de unicul Ronaldo!