Andrei Pițian și Denis Dumitrașcu, doi dintre cei mai sufletiști jucători care au evoluat la Chindia în ultimele sezoane, au ales să meargă în Trivale, la FC Argeș. Băieți isteți și atenți la imaginea lor, cei doi au îmbrăcat ruptura de Chindia în texte emoționante, care au ajuns la sufletul multor suporteri. Sunt fotbaliști buni, care au găsit la Chindia mediul propice să progreseze, în special sub comanda lui Emil Săndoi. Cum fiecare e liber să aleagă ce consideră că-l avantajează, cel puțin financiar e mai pentru ei la Pitești, nu ar fi prea multe de spus. Și, totuși, sunt și persoane care comentează mai puțin favorabil alegerile celor doi, inclusiv Săndoi, care a spus-o public că nu-i sfătuiește să facă acest pas. Titulari de drept la Chindia, unde erau integrați și apreciați, „Piți” și „Dumi” merg într-un colectiv nou, unde nu au garanția că se vor impune. Apoi, un transfer către o echipă inferioară în clasament pare mai degrabă un pas înapoi decât înainte. Adevărat că banii sunt importanți, chit că nici Andrei și nici Denis nu sunt la final de carieră, probabil că mai sunt și alte motive, însă pentru noi, dâmbovițenii, plecările unor jucători importanți către FC Argeș nu sunt văzute cu ochi buni. Nu vom uita niciodată cum clubul piteștean ne-a luat mulți fotbaliști grei în anii 90, cu care a mers către cupele europene, în timp ce la Târgoviște s-a ales praful. Apoi, mai sunt și speculațiile, inevitabile în asemenea situații. Iar oamenii se întreabă: Pițian și Dumitrașcu au semnat cu FC Argeș înainte sau după meciul decisiv pentru calificarea în play-off, pierdut de Chindia în Trivale (1-3), ultimul din sezonul regular? Altfel, le mulțumim pentru aportul adus la ascensiunea Chindiei! Să fie sănătoși!
P.S. Aud că și Vadim Rață s-ar fi înțeles cu FC Voluntari, o obișnuită a barajelor pentru evitarea retrogradării. O fi bine?
Foto Facebook: Fotbal Club Argeș Pitești