Mișu Regata merge pe mâna lui Ghergu și Moldovan! „Chindia va câștiga play-out-ul”

2905

Susținută de autoritățile locale, Chindia Târgoviște suferă din punct de vedere al sponsorilor, iar acest lucru este unul îngrijorător. Clubul condus de Marcel Ghergu evoluează la nivelul primei ligi, acolo unde expunerea este uriașă, iar cu o strategie adecvată, ar putea obține susținere financiară importantă. Nici din punct de vedere sportiv echipa nu stă bine, este pe locul 11, foarte aproape de zona retrogradabilă, iar jocul nu oferă speranțe prea mari. Chindia intră în play-out cu un lot subțirel, dar și cu tensiuni în cadrul clubului, iar dacă lucrurile nu se vor redresa, formației târgoviștene îi va fi imposibil să evite retrogradarea.

„Conducerea administrativă merită un club mai important”

Contactat telefonic în cadrul emisiunii Sport Show, pe Columna TV, Cătălin Mișu (foto dreapta), patronul Regata, unul dintre cei mai importanți sponsori ai echipei târgoviștene în sezoanele precedente, a vorbit despre situația echipei și a transmis că la momentul potrivit va oferi declarații foarte interesante legate de strategia Chindiei. „Nu sunt în colaborare cu Chindia în acest moment, nu este timpul să dezvolt acest subiect, dar o să vină și acest moment. Îmi place totul la acest club, suntem în grafic. Sunt convins că vom câștiga play-out-ul cu această conducere și sunt dator să îmi cer scuze conducerii tehnice și adminstrative. Data viitoare când mă întâlnesc cu domnul Negoiță (n.r. patronul lui Dinamo), pentru că acum nu am apucat să îi spun, o să-i propun ceva. Atât conducerea tehnică, cât și cea administrativă de la Chindia, își dorește să meargă la un club mai mare, așa că o să vin cu o propune pentru dânsul. Mai ales conducerea administrativă merită un club mai important, pentru că am văzut că acest proiect a dat roade. Ne întâlnim peste două luni și o să vedeți că am dreptate”.

„Anumiți jucători de la FCSB erau dispuși să vină la Chindia”

„În privința strategiei de comunicare, vorbim despre ceva ce nu este, care comunicare? Legat de scouting, știu că s-au purtat câteva discuții cu cei de la FCSB, erau dispuși anumiți jucători să vină, dar cineva trebuia să-i convingă. Mergem cu cei din conducerea tehnică până la capăt, trebuie să le respectăm strategia, pentru că ei răspund de rezultate”, a mai transmis Mișu.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here