Chindia se simte bine în Moldova, de unde revine cu puncte importante. După remiza de la Iași (2-2), în care am consemnat o revenire spectaculoasă de la 0-2, a urmat una dintre cele mai frumoase victorii din istoria fotbalului târgoviștean la nivelul primei ligi, 3-0 la Botoșani. Un succes minunat, construit pe reușitele lui Ioan Dumiter (33), Liviu Mihai (45+2 – penalty) și Mihai Voduț (77). O victorie oxigen, care scoate Chindia din zona direct retrogradabilă și o plasează pe o poziție de baraj. Să ne bucurăm de orice pas făcut înainte pe clasament și de un succes cu adevărat de poveste. Chiar dacă cei de la Botoșani au invocat absențele mijlocașilor centrali, Papa și Rodriguez, nici Chindia nu a putut conta pe Neguț sau pe Cherchez.
Coordonare în apărare, pragmatism în atac
Marian Aioani a arătat și la Botoșani de ce este preferatul lui Mirel Rădoi la naționala de tineret. Puștiul dintre buturi a ținut Chindia în viață la șuturile lui Ofosu (6), Ongenda (15) sau Țigănașu (26). Când nu a mai putut salva Aioani, au intervenit colegii apărători, pe finalizările lui Askovski și Roman. Și cum în fotbal ocaziile se răzbună, Liviu Mihai a executat viclean o lovitură liberă, Papp a respins în față, iar Dumiter (33) a punctat sub transversală. Aioani a mai scos o dată, la lovitura de cap a lui Moussa (40), după care a picat cadoul făcut de Kolesovs, henț și penalty, transformat de Liviu Mihai (45+2). Moussa (61), Patache (63) și Ongenda (76) au încercat să-i readucă în meci pe moldoveni, însă golul a venit tot în poarta lui Pap, după un contraatac țiplă al Chindiei, finalizat simplu de Voduț. Până la final am mai notat două eliminări, Benga (86), respectiv Ongenda (90+3). Pentru târgovișteni urmează miercuri meciul de cupă cu Hermannstadt, de la Ploiești (ora 16.00).
Caseta tehnică
Stadion „Municipal”. Au marcat: Dumiter (33), L. Mihai (45+2-pen), Voduț (77). Au arbitrat: Marius Avram (București) – Vasile Marinescu (București), Mihai Marica (Bistrița Năsăud). Observator FRF: Iosif Olah (Sf. Gheorghe). Cartonașe galbene: Kolesovs (31), Ongenda (48, 90+3), Florescu (74), Roman (79) / Neciu (38), Yameogo (56), Rață (71). Cartonașe roșii: Ongenda (90+3) / Benga (86).
Botoșani: Pap – Haruț, Chindriș, Kolesovs (46 Patache), Țigănașu – Pierce – Roman, Askovski (46 Florescu), Ongenda, Ofosu (69 Keyta) – Moussa. Antrenor: Marius Croitoru.
Chindia: Aioani – Martac, Benga, Pițian, Neciu – Yameogo, Rață, L. Mihai (61 Novac), Burlacu (69 Voduț) – Florea (79 Leca), Dumiter. Antrenor: Viorel Moldovan.
Foto Facebook: FC Botoșani