Chiar dacă am ajuns la Câmpulung după începerea partidei, tabela de marcaj a stadionului municipal consemnase faptul că nu se întâmplase nimic deosebit până atunci. Am preferat să văd jocul de la nivelul gazonului, partea dinspre sala de sport, împreună cu un câmpulungean. Despre omul acesta, cândva, voi scrie un reportaj, rareori te întâlnești cu asemenea suporteri. Și, pentru că trecuse zeci de ani de când nu mai văzusem un meci ca antrenorii, chiar m-am bucurat că nu am mers lângă colegii din tribună. Partida aceasta, absolut de uzură, asupra căruia Chindia ar fi trebuit să-și consume și ultima picătură de energie, a fost o luptă banală, o demonstrație antifotbal. Pentru că sărbătorile pascale ne obligă la cumpătare, vă lăsăm, stimați cititori, să înțelegeți titlul nu ca pe o expresie biblică, în sine, ci ca pe o trimitere directă la ceea ce sunt capabili jucătorii Chindiei în acest moment. Acolo, sub dealul Flămânda, nume predestinat ambelor echipe, chiar s-a jucat un fotbal cu burta goală.
Începe dărâmarea numelui
Un om de ordine, aflat în preajmă, a exclamat. „Și voi, și noi, ne pierdem timpul de pomană pe aici”. Nu cred că vreo altă cronică a acestui meci poate fi mai limpede decât această frază. Desigur, fiecare avea treaba lui pe acolo, și chiar l-am văzut schimbat la față, când Florea a marcat din penalty (minutul 85). Numai că Celestin (minutul 90+2) a inversat culoarea fețelor noastre. Singurul lucru de care sunt sigur este acela că, dacă portarul titular Contra ar fi fost pe teren, poarta Chindiei ar fi rămas imaculată. Vina, desigur, este a lui, una prostească, consumată la finalul meciului cu Șelimbăr. Nu au fost suficiente atâtea accidentări și evoluții slabe ale jucătorilor, trebuia ca și el, salvatorul Chindiei în multe partide, să „participe” la dezastru. Da, pentru Chindia începe dărâmarea numelui, a unui postament consolidat în 4 ani de Superligă.
Costel Pană nu mai prezintă nicio garanție
Am coborât spre Stoeneasca, spre Târgoviște, cu mult amar în suflet, negru, din Cetatea lui Negru Vodă. Repet, mă abțin, până la Sărbătorile Pascale, la alte comentarii. Asta, pentru că și neputincioșii au dreptul să se bucure de Învierea lui Christos. Apoi, cu rostul nostru, vom încerca să stabilim dacă mai există vreo șansă pentru supraviețuirea Chindiei în Liga a 2-a. Oricum, „cartea poveștilor” trebuie închisă. Cred că antrenorul Rotaru ar fi o soluție extremă, ținând cont de faptul că Urban Titu are deja onoarea asigurată la Liga a 3-a. Sau, măcar o colaborare cu el în aceste ultime etape, o încercare disperată de evitare a barajului. O soluție ar fi și readucerea lui Marian Vătavu. Costel Pană nu mai prezintă nicio garanție.
Fără victorie de 10 partide
Jocul Chindiei de la Câmpulung a fost o demonstrație de neputință, de totală lipsă de combativitate. Am mai spus-o, și el este un povestitor, nu antrenor pentru Liga a 2-a. La Câmpulung, a avut momente de dezorientare totală. Nu-mi venea să cred, știindu-l ca fotbalist, pe care l-am apreciat mult, cum își pierde cumpătul, cum devine un „acar”, în timp ce Chindia juca la nivelul Haiducii Râu Alb. Ce se întâmplă la acest club, este de neînchipuit! Să nu obții o victorie în 10 partide, să te chinui pentru niște egaluri cu echipe comunale, să joci lamentabil pe teren propriu, una dintre cele mai bune suprafețe de joc din țară, asta înseamnă… nene, lasă-ne! Cred, vă rog să-mi iertați îndrăzneala, că echipa Chindia ar fi putut juca mai bine chiar antrenată de unii angajați ai asociației, precum Pătru. Nu este o glumă. Până la urmă, paște iarba pe care o cunoști. În fine, degeaba batem noi apa în piuă, dacă vijelia ne-o aruncă afară.
VASILE NEAGU
