Ghergu îl înțeapă pe Tudor! „Și eu am destule de reproşat celor de la AJF”

2601

Vineri, 9 martie, va avea loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Dâmbovița ședința Comitetului Executiv, în care va fi propusă data alegerilor pentru funcția de președinte. Răzvan Burleanu, șeful Federației Române de Fotbal, a fost anunțat deja de Tudor Emil că alegerile vor fi pe 25 aprilie și invitat să supervizeze scrutinul electoral de luna viitoare. Practic, președintele de AJF a stabilit de unul singur momentul alegerilor, de vreme ce Comitetul Executiv se va întruni abia vineri, pentru a lua o decizie în acest sens. „E problema lui Tudor, dacă l-a invitat pe Răzvan Burleanu la alegerile AJF. Nu putea să fixeze preşedinte FRF data alegerilor de la Dâmboviţa şi nu avea de unde să ştie când vor avea loc, decât de la Tudor. Iar Tudor să-şi asume ce a stabilit. Sincer, am şi eu destule de reproşat celor de la AJF”, a înțepat Marcel Ghergu, președintele Chindiei, cel pe care presa bucureșteană îl prezintă ca pe un protector al lui „Tutankamon”. „Cu ce îl protejez eu pe Tudor? N-am treabă cu AJF-ul şi nici preşedintele FRF nu cred că are”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here