Gabriel Ștefan, noua senzație a boxului târgoviștean! „E de mare valoare, are potențial de competiții internaționale”

3437

Gabriel Ștefan este primul pugilist al Clubului Sportiv Târgoviște care a urcat pe podium în acest an. Sportivul antrenat de Gheorghe și Alexandru Stan a obținut medalia de argint la Campionatul Național pentru seniori U22, desfășurat în localitatea Brezoi, în perioada 20-24 februarie. Boxerul clubului târgoviștean a ajuns vicecampion al României în limitele categoriei 81 de kilograme. În meciul pentru aur, Gabriel a cedat în fața lui Paul Mirel Năstase, de la CSA Steaua București.

Dezavantajat de arbitraj

„Rezultatul obținut de Gabriel este foarte bun. Sportivul nostru putea deveni campion, dar arbitrii s-au împotrivit. Am fost dezavantajați în mai multe rânduri. Aceștia și-au dorit ca boxerul de la Steaua să fie câștigător. Este o mare performanță că am obținut argintul la acest Campionat Național. Gabriel este un pugilist de mare valoare. La doar 19 ani a dovedit că este unul dintre cei mai buni boxeri din România la categoria sa. Îmi doresc foarte mult ca acest pugilist să fie sprijinit mai mult. Poate chiar de autoritățile locale. Este un sportiv care are potențialul necesar de a reprezenta România la competițiile internaționale”, a declarat maestrul Gheorghe Stan, antrenorul secției de box de la CS Târgoviște. Argintul cucerit de Gabriel Ștefan la Brezoi a fost singura medalie dâmbovițeană la Naționalele pentru seniori U22.

* Articol preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here