Fotbal la gura sobei! Întâmplări cu fotbaliști CS-iști, povestite de Ioan Chirilă

8189

Cel mai prolific cronicar sportiv, probabil și cel mai valoros, a fost Ioan Chirilă, zis Vanea. Fostul redactor de la ziarul „Sportul” a colindat pe meridianele lumii „răsucind fusele orare” (titlul unei cărți din cele aproape 30), însoțind marii sportivi români, de la Ilie Năstase și Nadia Comăneci, până la Dobrin, Dinu, Dumitrache sau Balaci. Am avut șansa să-l cunosc personal, în 1982, la un meci CS Târgoviște – Dinamo. Atunci, în tribuna I a Municipalului, i-am oferit, așa cum îi promisesem prin corespondență, un album vechi, cu articole și imagini decupate din ziarele anilor 1940-1945, amintiri neprețuite din fotbalul românesc. Era un album descoperit în podul unei case din București, de către un coleg de armată.

În avion, cu Gigi Tătăru

Nea Vanea a făcut cinste după meci la terasa hotelului Dâmbovița, unde am stat vreo două ore de vorbă. Mi-a povestit câteva întâmplări cu fotbaliști internaționali, care au evoluat și la Târgoviște. „Eram în avionul care ne ducea la Campionatul Mondial din Mexic în 1970. Stăteam pe același rând cu Gigi Tătaru și Adamache. După o perioadă de zbor, Tătaru, care nu prea se împăca cu înălțimile, se adresează stewardesei: „Unde ne aflăm signorina?”. Italianca își ridică piciorul și își sprijină cizma pe mânerul fotoliului. Tătaru e surprins de fata care lovește cu degetul arătător în carâmbul cizmei și apoi în toc. Fotbalistul rămâne blocat de extravaganța ei, survolând cu privirea partea superioară a unui excelent picior, până la… „orizontul” de sub fusta mini. De înțeles ceva, nici vorbă! Marele cronicar, care observase totul, ca un vulpoi bătrân, îl lămurește pe tânărul fotbalist: „Ți-a arătat că suntem deasupra Italiei, care seamănă cu o cizmă. Mai precis, jos în tocul ei, la Taranto ori Bari”. Auzind explicația, stewardesa îi spune într-o românească neaoșă lui Ioan Chirilă. „Ați fost foarte aproape, Bari e aici la pinten (săltând și mai sus piciorul!)”. „După o jumătate de oră, vedea clar toată cizma Italiei, dar și pe cea a fetei de pe culoarul aeronavei. Piciorul acela n-o să-l uite niciodată Gigi Tătaru!”. Eu adaug acum, că nici cronicarul nu l-a uitat vreodată. Apoi, nea Vanea a continuat…

În Grecia, cu Gicu Dobrin

Cu un an înainte, în 1969 zburam spre Atena pentru jocul cu Grecia, din preliminariile aceluiași Campionat Mondial din Mexic, 1970. Dobrin era lângă hublou, eu la mijloc și Dumitrache spre culoar. Aveam poftă de un coniac. Îi spun lui Dobrin. „Vreau și eu unul, zice Gicu, vezi cum faci să nu vadă Angelo…” (antrenorul selecționer al României). Vin coniacele, Dumitrache înghițea în sec, dar nu avea nicio șansă, era în margine. Lotul României era amestecat cu o puzderie de turiști greci. Unul din fața noastră îl recunoaște pe Dobrin. Observase și „schema”. Comandă două „sute” de coniac. Ni le plasează ca pe niște pase la handbal. Când le-am terminat și pe acestea, frica lui Dobrin de avion dispăruse… Și până la Atena am băut și a treia „sută”. La coborâre, Dobrin mă întreabă: „Bre, unde e Partenonul ăla?”. Peste zece minute, după îmbarcarea în autobuz, traversând orașul, i-am arătat minunea. Gicu o privește lung și zice. „Bre, cred că din cauza coniacului văd doar niște… stâlpi…”. I-am explicat că la atât se rezumă această construcție, care nu face parte din cele șapte minuni ale lumii deoarece depășește limitele artei”. Cunoaște, îmi spun în gând, cronicarul și istoria antică. Apare o Dacie cu număr de București. Mă despart de nea Vanea cu bucuria că am servit două beri împreună. În schimbul albumului, am primit ultima lui carte, cu autograf. Dar cărți, scrise de el, am cumpărat mereu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here