Diego Longo este cel mai relaxat angajat al grupării târgoviștene, în condițiile în care Chindia a ratat cu brio obiectivul promovării în SuperLigă, iar suporterii i-au solicitat demisia la toate meciurile din play-out. Nu a avut niciun obiectiv impus, contractul curge până în vara anului viitor, iar dacă va fi demis, se va îmbogăți rapid. Asta pentru că o reziliere a înțelegerii scrise l-ar umple de bani, atât pe antrenorul italian, cât și pe cei patru colaboratori ai săi. Blindat contractual, Diego Longo pare imposibil de mișcat de pe banca tehnică, motiv pentru care nu s-a luat în calcul o eventuală demitere, după ratarea obiectivului. Securizat contractual, Longo nu ezită să critice orice și pe oricine, inclusiv să-și exprime public nemulțumirile legate de politica de transferuri a clubului.
Corynus, Grubac, Gneba sunt plătiți și acum
Fără vreun ban în contul clubului, după cum a recunosc la Sport Show, pe Columna TV, președintele Gabriel Boriga nu ia în calcul o despărțire de Longo. „Eu nu am de unde să plătesc rezilierea contractului antrenorului și al staff-ului său, undeva la 100.000 de euro. Am văzut că foarte mulți solicită să-l schimbăm. Îl schimbăm. Pune 100.000 de euro pe masă, ia-ți adio de la ei, și-l schimbăm. E vorba de cinci oameni acolo. Știți că și în ziua de azi Chindia îi plătește de un an de zile salariul lunar lui Jeremy Corinus? (n.r. prezent în lotul Chindiei în Superligă). Și mai sunt trei luni de plată. Nu pot să vă spun cât este salariul, dar e mare. Cum au fost și cei de la Cluj (n.r. Ricky Gneba și Mustafa Jah), care au jucat 16 minute și au luat mulți bani. Gneba mai are o rată de primit. Acolo clubul a câștigat 40.000 de euro la reziliere, numai din negociere. Și ar mai fi Grubac (n.r. fără echipă de la 1 iulie 2023), cu salarii restante de primit, până în decembrie. El nu a fost plătit un an de zile. Din iunie anul trecut și până luna trecută nu a luat niciun leu. Să nu existe o problemă la licențiere, a acceptat eșalonarea cu restanțe pe 2023, în 10 tranșe”. Boriga a mai transmis că la Chindia au fost jucători în sezonul ratat de Liga a 2-a, cu salarii lunare ce au depășit 5.000 de euro.