Scriu cu greu aceste rânduri, dar trebuie să o fac. Prea multă răutate zace într-unii oameni, plini de o politică ftizie și megalomanie, care se consideră suporteri binefăcători ai echipei Chindia. Pe măsură ce lucrările la stadionul „Eugen Popescu” se apropie de final, acești muruiți, de picioarele unor politicieni, de doi lei, încearcă să arunce lăturile lor peste o lucrare, pe care suporterii adevărați o așteaptă finalizată, cu sufletul la gură. Ei, acești mojici daltoniști ai echipei simbol din Târgoviște și județul Dâmbovița, nu își doreau ca acest stadion să fie gata, nici în vecii vecilor. Păi, unde să-și mai verse veninul amar, pe gâtlejurile arse și răgușite, de atâta tărie și răcnete animalice? Lor le plac niște culori politice din care preiau interese, nu culorile echipei Chindia. Nu au fost niciodată la Ploiești, nici măcar nu cunosc componența lotului târgoviștean, nu asta îi interesează pe ei, ci destabilizarea unor oameni care vor, cu adevărat, să readucă fotbalul târgoviștean sub umbra Chindiei. Acasă, la noi, aici, în străvechea Cetate. Când își afișează răutățile pe Facebook sau WhatsApp, vezi ce „cultură” (ghilimelele se impun) au. Despre respect față de gramatica limbii pe care o vorbesc și o scriu, nici nu mai are rost să amintim. Cu toată răutatea lor, lumea Târgoviștei nu aruncă decât, cel mult, o privire patetică, de milă. „Iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!”. În fine, ca să terminăm cu aspectul acesta, produs de niște idolatrii, ar mai fi de amintit faptul că și cei care îi susțin, în patologia lor, nu ar îndrăzni să se afișeze cu ei. Cu asta cred că am lămurit totul. Chindia revine, după câțiva ani de navetism, acasă. Este o adevărată renaștere a fotbalului târgoviștean, o mare bucurie pentru mii de suporteri care vor invada stadionul, noul stadion „Eugen Popescu”. Vom vedea, în premieră la Târgoviște, jocuri în nocturnă. Vom fi fericiți! Sunt convins că echipa o să aibă altă inimă aici, acasă la noi. Vom umple tribunele și vom fi ca în 1977, un vulcan cu cea mai multă erupție din Superligă. Vuietul nostru o să ajungă iarăși până la Ulmi și Valea Voievozilor. Sunt sigur că așa va fi! Și fiind așa, echipa Chindia Târgoviște va ști să răspundă iubirii noastre. Toni Petrea va avea posibilitatea să vadă publicul care a fost campion al Trofeului Petschovschi, care a stat în ploaie, vânt și viscole alături de echipă, la meciuri memorabile. Să ne bucurăm, din suflet, de revenirea acasă. Să mulțumim, edililor, că visul s-a împlinit!
Foto Facebook: Daniel Cristian Stan
VASILE NEAGU