Ce păcat! Flacăra pierde cu FCSB 2 și riscă să rateze play-off-ul Ligii a 3-a

647

Flacăra Moreni a abordat primul meci oficial din 2023 cu gândul la victorie. Trupa pregătită de Gabriel Paraschiv a primit vizita celor de la FCSB, iar meciul se anunța unul ușor. Nu a fost deloc așa. Formația morenară nu a reușit să evite înfrângerea, rezultat care o scoate în afara locurilor de play-off. În ultima etapă din sezonul regulat, Flacăra joacă în deplasare la Real Bradu, iar victoria este obligatorie, dacă echipa morenară își dorește să prindă un loc în top 4.

Gol la prima ocazie

Meciul a început rău pentru Flacăra, oaspeții reușind să deschidă scorul la prima fază, prin Tudor (4). Flacăra a încercat să revină rapid în joc, dar Oancea (11, 30), Cernea (15), Iliescu (29) și Niță (32) nu au fost preciși la finalizare. Drăgan a prins cadrul porții, cu un șut din interiorul careului, dar Maxim a scos din vinclu, mingea a sărit la Oancea, însă acesta a trimis pest e(45+1), iar FCSB 2 a intrat în avantaj la pauză.

FCSB 2 și-a dublat avantajul

Flacăra a forțat în startul reprizei secunde, dar șutul lui Drăgan a fost scos (55). Zaharia a șutat peste, din lovitură liberă (57), iar Oancea a finalizat slab, dintr-o poziție foarte bună (60). FCSB 2 a reușit să își dubleze avantajul prin Sajin, cel care l-a învins pe Ștefan, cu un șut din afara careului (61). Echipa morenară nu a renunțat, însă Matei a șutat slab (64), iar atunci când Drăgan a marcat, reușita a fost anulată pe motiv de offside (69). Maxim a avut o nouă intervenție fabuloasă, la o lovitură de cap a lui Iliescu (72), pentru ca mai apoi, un șut deviat al morenarilor să lovească bara (73). Deși au mai avut câteva ocazii, prin Iliescu (83, 90+2), Cernea (87) și Vasile (90+1), morenarii nu au reușit să puncteze.

Caseta tehnică

Stadion: Flacăra – Moreni. Spectatori: 250. Au marcat: Tudor (4), Sajin (61). Cartonașe galbene: Drăgan (72) / Bumbănac (78), Dina (85), Maxim (88). Au arbitrat: Cosmin Fuior (Mircea Vodă) – Petruța Iugulescu (Buftea), Bianca Florea (Ploiești). Observator arbitri: Marian Deaconu (Ploiești). Delegat joc: Mitu Roșu (Ploiești).

Flacăra: Ștefan – Niță, Oaie, Cernea, Băltăreț – Matei (78 Negrea), Neacșu, Drăgan – Zaharia (78 Predescu), Iliescu, Oancea (87 Vasile). Antrenor: Gabriel Paraschiv.

FCSB 2: Maxim – Pitica, Dina, Zanea, Serafim – Geantă, Sajin (69 Popa), Coman – Bodor (63 Bumbănac), Tudor (86 Chifor), Pătrașcu (63 Jargă). Antrenor: Corneliu Ionescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here