Flacăra stă pe un butoi de pulbere, iar situația e pe cale să explodeze în orice moment. Gabi Paraschiv a răbufnit chiar înaintea debutului de campionat la Liga a 3-a, programat pentru vineri, de la ora 18.00, când la Moreni va poposi rivala din Aninoasa. „Avem foarte multe probleme pe zona administrativă”, a lansat un mesaj public antrenorul morenar, fără să detalieze. Iar asta se poate traduce printr-o colaborare tot mai greoaie cu autoritățile locale, finanțatorul clubului. Plecați în vacanță, unii au cam lăsat de izbeliște echipa de fotbal și nici nu au dat o atenție prea mare planului de reconstrucție dorit de Paraschiv. Suporterii nu au manifestat nici ei interes pentru a achiziționa abonamente la meciurile „lupilor”, chit că suma este una accesibilă. Iar anumiți agenți economici nu ar dori să vireze bani în pușculița Primăriei, de unde ar fi direcționați către Flacăra, solicitând un cont separat pentru sponsorizări. Însă tot e greu de crezut că-și vor deschide buzunarele de dragul fotbalului.
„Nu ne putem compara cu Chindia, care are 24 de miliarde!”
Prezent marți la meciul de cupă de la Cornești, primarul din Moreni, Constantin Dinu, a atins și acest subiect. „Nu ne permitem să susținem financiar un obiectiv al promovării. Bugetul clubului este de 5 miliarde lei vechi. Nu ne putem compara noi cu Chindia, care are 24 de miliarde la prima strigare și trei instituții de forță în spate, ca Primăria Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița și Universitatea Valahia. Din taxele adunate la Moreni, ne mai rămân 5 miliarde, după ce plătim salariile și ce mai e nevoie. Cu 5 miliarde poți face un kilometru de asfalt, noroc cu banii de la ministere. Lucrurile se vor aranja și la fotbal, o să vedeți”. Chiar dacă la Flacăra sunt probleme reale, fără susținerea Primăriei Moreni, echipa nu ar mai fi astăzi la Liga a 3-a. Poate nici la județ, dovadă că ani buni a dispărut total din peisajul fotbalistic.