Vlad Dumitru este primul și singurul contabil pe care l-a avut Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița în 30 de ani de activitate. „Asociația asta e înființată de mine și de domnul Emil Tudor. Cine vine și are nevoie de serviciile mele, eu sunt dispus să continui. Dacă vrea să mă țină, bine, nu e obligatoriu. Este un moment foarte greu”, spune contabilul AJF, care a devenit mult mai comunicativ după decesul fostului președinte.
„Nu există datorii, am făcut în așa fel încât să fie plătite la timp”
„Încasările din acest an sunt la jumătate față de anul trecut. Noi am avut noroc că am intrat în anul 2020 cu aproape 90.000 de lei, la care s-au adăugat încasările pe anul în curs. Acum mai avem în cont 30.000 de lei. Cu restul banilor am susținut activitatea asociației, plătind angajații și colaboratorii. Nu există datorii, am făcut în așa fel încât să fie plătite la timp. Într-un an normal, încasările asociației se ridică undeva la 140.000 – 150.000 lei, bani care provin din cotizații, înscrieri, carnete făcute, transferuri”, dezvăluie contabilul asociației, însă noi avem serioase îndoieli că într-un an normal se încasează doar sumele prezentate.
Reclamații la DNA, Poliție și Finanțe
Urmare a unor sesizări, asociația a fost călcată în ultimii ani de agenții fiscali, însă Vlad Dumitru susține că totul a fost în regulă la nivel contabil. „Au fost niște reclamații făcute la DNA, la Poliție, la Finanțe, dar nu s-au concretizat. S-a făcut verificarea pe trei ani în urmă și nu au constatat niciun fel de deficit, vă arăt și procesul verbal. Poliția s-a adresat administrației financiare, pentru a face verificare la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița. Noi avem aprobare de la Direcția de Finanțe Publice să nu depunem bilanț. M-au rugat ei să am evidență în partidă simplă, ceea ce mie nu-mi convine, pentru că e mai greu. Au văzut ce sume sunt în contabilitate și au spus să nu mai depunem bilanț, că le îngreunăm lor munca. Ei au cerut în scris să nu mai depunem bilanțul pentru o perioadă. Nu îl am la mine, dar o să vă arăt că am aprobarea directorului de la Finanțe Dâmbovița în acest sens”.
Tuiu, cu intenții de a se adresa CNCD
Până la întrunirea Adunării Generale și organizarea unor alegeri, AJF Dâmbovița este condusă sub formă de interimat de vicepreședintele Florin Tuiu, care a solicitat deja salariu, chit că nu face mai nimic. „Lui Tuiu îi place funcția și a fost foarte afectat că nu poate candida. A vrut chiar să se adreseze Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, nemulțumit că studiile sale universitare (n.r. sistem Bologna, cu un număr de 180 de credite) nu sunt considerate studii superioare de lungă durată. Nici acum nu și-a luat gândul de la candidatură, în speranța că o nouă comisie îi va accepta dosarul și că vor fi eliminați din candidați”, transmit surse apropiate de noi din cadrul clubului Urban Titu, club care l-a propus pe Tuiu în dosarul de candidatură.