Meciurile din barajul promovării în Liga 1, dintre Chindia și FC Voluntari, au constituit subiectul unei conferință de presă susținută joi de dimineață în Sala Florentină a Primăriei Târgoviște. Din partea asociaților au participat primarul Cristian Stan, viceprimarul Cătălin Rădulescu, consilierul Cosmin Bozieru și Alin Manole, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița, în timp ce clubul a fost reprezentat de președintele Marcel Ghergu și de antrenorul principal Nicu Croitoru.
* „După 22 de ani, Chindia Târgoviște are, din nou, perspectiva promovării în prima ligă. Cred că am ajuns aici și datorită faptul că Primăria Târgoviște și Consiliul Județean Dâmbovița au asigurat constant, de ceva vreme, toate condițiile financiare și toate obligațiile salariale sau de altă natură către club. În 2015, echipa a promovat din Liga a 3-a, în Liga a 2-a și, iată că, în sezonul 2017-2018, are în față pespectiva promovării în Liga 1” – Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște
* „Este un drum început de mai mult timp, drumul spre promovarea în Liga 1. Din 2012, Consiliul Județean și Primăria Târgoviște au dat credit unei echipe de pe plan local, doar știți cum era înainte la Chindia. Ne învățau alții să antrenăm, cum să facem… Avem încredere în antrenor, în președinte și în băieții noștri, că vor avea determinarea necesară pentru a promova. Și suporterii, și orașul, așteaptă de foarte mult timp acest lucru” – Alin Manole, vicepreședintele Consiliului Județean Dâmbovița