AJF Dâmbovița 2021, cu o altă viziune despre fotbalul județean

711

Schimbată din temelii, Comisia de Disciplină și Etică din cadrul AJF Dâmbovița a aplicat la sânge regulamentul, atât pentru meciurile din campionatul Ligii a 4-a, dar și pentru jocurile disputate sau nedisputate din Cupa României. De la eliminarea din competiții, la sancțiuni nominale ce au atins pragul de 1.000 lei sau de 2.000 lei pentru cluburi, deciziile comisiei au fost mult și dure. Obișnuiți să încalce regulile și să nu suporte consecințe, participanții la competiție au fost, probabil, bulversați după hotărârile dictate. Zeci de ani un teren fertil pentru încurajarea violenței și a abuzurilor, fotbalul județean se transformă sub o altă conducere, iar cei care nu se adaptează schimbării, iată că suportă consecințe. Chiar dacă măsurile sunt nepopulare, ele sunt necesare, pentru ca fotbalul județean să se joace de plăcere și în siguranță, într-un climat sănătos. Evident că sunt și nemulțumiți, dintre cei afectați de decizii sau din rândul celor rămași pe dinafară. Așa cum procedează instituțiile serioase, Asociația Județeană de Fotbal reacționează prompt atunci când se impune. Tot mai bine articulată și cu juriști atrași în comisiile importante, fără legături sau simpatii la nivelul echipelor, AJF Dâmbovița 2021 a păstrat foarte puțin din ce era înainte. E imposibil să schimbi totul peste noapte, mai ales mentalități, însă în fenomen sunt și oameni deosebiți, cu o viziune corectă, pentru care merită mers mai departe, pe linia dreaptă. Oameni care apreciază eforturile noului executiv al AJF și pentru care fotbalul nu înseamnă doar smardoială sau combinații. Bucuria de a juca fotbal, la nivelul ligilor mici, nu trebuie murdărită cu nereguli.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here