Se deslușesc trei fronturi de luptă! Chindia are cel mai bun lot pe care l-a avut Târgoviștea vreodată

3136

Acum, spre finalul sezonului regulat al SuperLigii, se deslușesc trei fronturi de luptă, care dau sarea și piperul unui campionat mai încins ca niciodată. În față, Farul și CFR aleargă, uneori împiedicându-se, spre un titlu care să le salveze existența. Echipa lui Hagi, lider acum, are de partea ei tinerețea, puritatea fotbalului și autenticitatea lui. CFR, din păcate pentru acest sport, are mereu asigurat abonamentul, nu contează frumusețea traseului. Totuși, sunt și momente când săbiile frumoase trec prin scuturile solide ale unor soldați de plumb. Strâng pixul pentru Hagi. Urmează lupta pentru locul 6, ultimul cu eliminarea emoțiilor retrogradării. E ceva neclar? Ăsta e adevărul, tragi de 6 să ai șanse. Altfel, vine play-out-ul peste tine. Și, dacă prinzi „stațiunea” asta, e mai frumos decât în Dubai. În fine, vine zona celor cu sabia deasupra capului, adică zece echipe care vor să evite ultimele patru locuri. Aici, totul este posibil. Aproape că nici nu mai există o ierarhie, din moment ce, etapă de etapă, echipele se rostogolesc, înainte sau înapoi, ca într-un sistem bielă-manivelă sau perpetuum mobile. Acestea sunt cele trei fronturi ale campionatului.

Cea mai lungă perioadă de sezoane în primul eșalon

Echipele cu experiență s-au regrupat în bătătura lor, deși Universitatea Craiova și FCSB au „bătătorit”, multe etape, prin ogrăzi insolite. Și trebuie să recunoaștem, au acte de proprietate acolo. Cam insolită, precum Farul, CFR, FCSB și Universitatea Craiova, este Rapid, o flotantă cu mutație precisă în casă nouă, stadionul Giulești. Chindia, care a văzut în acest sezon, până acum, tot ce putea fi străbătut cu vederea, de la locul 16 și până la buza play-off-ului, nu mai impresionează cu nimic sau pe nimeni, indiferent pe ce loc se odihnește câteva zile. A trecut prin atâtea obscurități, ca să nu spunem întunecimi, și luminișuri, încât, prin optica lui Toni Petrea, este capabilă să vadă și dincolo de orizont. Credem că, în acest moment, Chindia are cel mai bun lot pe care l-a avut Târgoviștea vreodată. Deasemenea, leagă cea mai lungă perioadă de sezoane în primul eșalon fotbalistic al țării. Când echipa noastră o să revină pe stadionul „Eugen Popescu”, posibilitatea atingerii unor noi recorduri este foarte posibilă. Faptul că a rezistat atâția ani de la promovare, cu sau fără meciuri de supraviețuire, este un merit ieșit din comun, pentru o echipă fără teren propriu. Mulțumim, Chindia!

Foto Facebook: sportpictures.eu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here