Gluma se îngroașă pentru două dintre reprezentantele județului la Liga a 3-a, Flacăra Moreni și FC Pucioasa, în luptă directă pentru evitarea retrogradării. Cum ambele au pierdut pe teren propriu în ultima etapă, situația lor se complică serios în play-out-ul Seriei C5. Flacăra este pe locul 5, direct retrogradabil, cu 20 de puncte acumulate, în timp ce Pucioasa ocupă poziția a 4-a, posibil retrogradabilă, cu 22 de puncte. Doar Urban Titu abordează liniștită finalul de sezon, prin prezența în play-off, unde nu emite însă pretenții la locurile fruntașe.
3 eliminați la Moreni
Într-o permanentă tensiune, provocată în primul rând de conflictele interne de notorietate, Flacăra nu-și găsește cadența nici în play-out. În ultima partidă a condus la pauză cu 1-0 (Terec, 4), dar s-a prăbușit în partea secundă, când ACS FC Dinamo a punctat prin Duțan (52, 74) și Dumitru (66). Nervii au scăpat din nou de sub control, notând trei eliminări în tabăra morenară. Doar 5 minute a rezistat Alexandru Vasile pe teren, pe care l-a părăsit rapid, după ce a lovit un adversar. Gabi Paraschiv (48) și Marius Ene (87) au fost și ei eliminați pentru proteste la adresa arbitrilor, sancțiuni care se tot repetă în dreptul lor.
Panică și pe Patrana
Panica a cuprins și echipa din Pucioasa, care a pierdut și ultima partida, 0-2 cu Petrolul 2 Ploiești, chiar pe Patrana. O echipă care funcționează pe avarie de ceva timp, acuzând probleme financiare importante. Președintele Cristi Mitrea se lovește de multe neajunsuri, având mai multe tentative de retragere. Stabilitate e doar pe banca tehnică, unde Sică Bîrdeș a lăsat o impresie bună. Cu juniorii U19 ai Chindiei Târgoviște a ajuns până în semifinalele Cupei României Național (al doilea eșalon valoric), după o victorie senzațională în sferturile de finală, 5-0 cu ACSM Reșița. Revenind la Pucioasa, nici construcția financiară pentru anul în curs nu arată încurajator, iar cheltuielile pentru a susține un buget la Liga a 3-a nu sunt deloc mici.











