După foarte mulți ani, fotbalul dâmbovițean a propulsat patru echipe dâmbovițene la Liga a 3-a, un număr mare, depășit la nivel național doar de alte trei județe, Prahova, Alba și Ilfov. Flacăra Moreni este lider în Seria a 4-a, unde Urban Titu ocupă locul 4, Voința Crevedia locul 10, iar FC Pucioasa locul 12, ultimul. Din păcate, cu toate întâmpină dificultăți financiare, încât au ajuns cu greu la final de an. Urban a trecut razant pe lângă desființare, săptămâna trecută fiind depusă o cerere de retragere din competiție, asupra căreia s-a revenit la scurt timp. Pericolul planează în continuare asupra clubului din Titu, al cărui viitor rămâne în ceață.
„Eu nu am primit niciodată salariul la timp”
Prezent la Sport Show, pe Columna TV, antrenorul echipei din Titu, Marius Rotaru, a vorbit pe larg despre situația foarte grea în care a ajuns Urban. „Sunt antrenor la Titu de un an și jumătate, și mereu au fost probleme financiare acolo. Eu nu am primit niciodată salariul la timp. Președintele Costin Mirescu a știut să managerieze destul de bine situația și a vorbit deschis atât cu mine, dar și cu jucătorii, despre posibilitățile financiare și întârzierile salariale. Băieții au avut caracter și au înțeles. Sezonul trecut am avut restanțe și 4 salarii. Înaintea meciului cu Teleajenul, am făcut doar două antrenamente, băieții nu au mai vrut să se pregătească. În minutul 4 era deja 2-0 pentru adversar”.
„Nu știu dacă voi rămâne la Titu”
„La ultimul antrenament din sezonul trecut, la începutul verii, a fost prezent și domnul primar, care ne-a promis că anul acesta, până în luna decembrie, va bugeta activitatea clubului cu 200.000 lei, pentru a ni se plăti salariile. Până acum, nu am primit decât 100.000 lei. Ne-am putut lua anumite salarii, pentru că ne-a ajutat Consiliul Județean Dâmbovița cu 100.000 lei. Noi așteptam cei 100.000 lei de la Primăria Titu, pentru a ne încasa salariile pentru lunile octombrie și noiembrie. La ultima ședință a Consiliului Local Titu nu s-a pus în vedere pe ordinea de zi și bugetarea noastră. Din acest motiv, jucătorii, conducerea executivă și staff-ul tehnic am mers la primărie, pentru a discuta despre situația clubului. Nu a fost domnul primar și am vorbit cu domnul viceprimar și cu doamna director economic, care ne-au spus că nu au de unde să ne mai dea bani anul acesta, existând posibilitatea ca nici anul viitor să nu mai primim susținere de la primărie. Atunci s-a luat decizia cu cererea de retragere. Domnul primar a revenit asupra deciziei și ne-a promis că vom lua un salariu înainte de meciul cu Zărnești, de sâmbătă, din sponsorizări. Viitorul pare sumbru, mai ales că următoarea finanțare publică va veni tocmai prin aprilie, anul viitor. Este foarte greu să continuăm în aceste condiții. Nu știu dacă voi rămâne la Titu. Dacă vom prinde play-off-ul și sezonul acesta, cum nu avem 5 grupe de juniori înscrise în competițiile oficiale, vom continua în play-out”, a transmis Marius Rotaru, antrenor cu rezultate apreciate la Titu, în ciuda dificultăților financiare interminabile. Chiar dacă nu va mai evolua în play-off, Urban este departe de grijile retrogradării.
„Suprafața de joc este execrabilă”
O altă mare problemă a celor din Titu o reprezintă suprafața de joc de la Hagioaica. „Este execrabilă. Acolo ne pregătim, acolo jucăm, acolo își desfășoară antrenamentele și meciurile trei grupe de juniori. Toți cei care vin la noi ne spun că terenul de joc arată îngrozitor. Am avut o discuție să ne desfășurăm jocurile de acasă la Găești. Din ce știu, nu a fost de acord domnul primar de la Titu. Și e de înțeles. Din păcate, lucrările la stadion s-au sistat. Cred că altfel ar fi stat lucrurile, dacă ne-am fi desfășurat activitatea pe stadionul din Titu, era un alt entuziasm”, a completat Marius Rotaru, un antrenor care și-a făcut treaba la Urban, unde s-a format o echipă frumoasă, în ciuda neajunsurilor. Ce va fi după meciul de sâmbătă, cu Zărnești, Dumnezeu știe!











