Da, am pierdut două meciuri, e posibil să-l pierdem pe cel de-al treilea, și gata. Oameni buni, scăpăm pe bune de teamă, ieșim din iad, și apoi începem să jucăm pe puncte. Chindia, echipa care nu și-a cunoscut căminul propriu, de la promovare, face Crăciunul alături de noi, suporterii, pe o poziție decentă, mulțumitoare și realistă. Păi, să nu uităm unde eram la finalul „epocii” lui Mihalcea. Doamne, cum a apărut Toni, „epoca” lui, victoriile, urcarea în clasament… Faptul că am pierdut ultimele meciuri este mai mult decât explicabil. Nici Napoleon nu a fost neînvins. Oricum, meritele lui Petrea sunt imense. Să urci o echipă cu 3 puncte, aflată pe ultimul loc, la cota 21, într-un marș milităresc, epuizant, e ceva rar, unic și, sincer, gândesc eu, irepetabil. Da, Chindia a scăpat de ghilotină, chiar și de „judecata zeilor”. De-acum, adică din primăvară, nu mai are decât raiul, acasă, lângă Turn. O reîntoarcere istorică, lângă inegalabilele ruine, mai frumoase decât toate palatele lumii, mai sincere și mai atrăgătoare. Faptul că vom juca sub Turn, pe un stadion mai frumos, cu 8.000 – 9.000 de suporteri, o să fie un imbold pentru echipă. După atâtea escapade, prin Giurgiu, Buzău, via București și Ploiești (mulțumim, Ploiești!), ne reîntoarcem sub simbol, sub plutele care ne-au umbrit peluza (!), sub Casa Armatei și Muzeul Scriitorilor. Practic, teoretic, matematic, oricum am judeca răul, Chindia nu mai poate retrograda. Aici, aici oameni ai Cetății, stă munca lui Toni Petrea, omul venit sub Turn să schimbe optica unei echipe bune, dar prost gestionate. A făcut-o cu brio, și-i mulțumim, pentru că vom avea o iarnă liniștită. Apoi… să auzim de bine!
