Daniel Florea și-a lăsat o amprentă puternică peste istoria recentă a clubului Chindia Târgoviște, iar 2025 va rămâne unul dintre anii de referință. Când povestește cum a trăit momentele din pauza meciului de baraj cu Dumbrăvița, când Chindia era condusă cu 2-0 și risca să retrogradeze din Liga a 2-a, ți se face pielea de găină. El a ridicat steagul renașterii în vestiar, el l-a purtat pe teren, iar apoi l-a fluturat victorios în fața suporterilor. Un gladiator, un războinic, un om cu sufletul mare. Care nu a ezitat să verse lacrimi grele, după acel meci copleșitor, în vestiar, în fața colegilor, în momentele de disperare, sau după promovarea cu Chindia în Liga 1, în 2019. Gică Florea s-a destăinuit într-un interviu răscolitor. „Foarte interesante întrebările, la unele nu m-am gândit până acum. M-am descoperit și eu pe mine prin ele”, s-a dăstăinuit la final. Luni, de la ora 18.00, va fi prezent la Sport Show, pe Columna TV.
„E o mândrie personală să fiu desemnat Fotbalistul Dâmbovițean al anului”
Daniel, cum ai spus și tu, ți-ai mai adăugat un „titlu” în palmares. Ai fost desemnat Fotbalistul dâmbovițean al anului, detașat, fără nicio emoție. Un titlu câștigat la aproape 38 de ani. Ce reprezintă acesta pentru tine?
– Costin, această titulatură de Fotbalistul Dâmbovițean al Anului reprezintă, în primul rând, o recunoaștere a muncii și devotamentului pentru această echipă, dar și o mândrie personală, ce se adaugă la zestrea acumulată în cei 28 de ani de carieră.
Cum reușești să te menții la un nivel așa de ridicat? Și în acest sezon ești golgheterul Chindiei, cu 8 reușite.
– Mă consider un fotbalist profesionist care, de-a lungul carierei, am avut grijă de viața mea sportivă. Am citit, m-am documentat și, cel mai important, am și aplicat și investit în mine, pentru a mă putea menține la cel mai înalt nivel, până la vârsta asta. Îți dau doar două exemple: sunt vegetarian de aproape 9 ani, iar în urma unor analize amănunțite, am renunțat la anumite alimente, la care sunt intolerant. După schimbările astea, am devenit mai rezistent, iar problemele cu accidentările au scăzut cu desăvârșire. Altfel, probabil, aș fi terminat demult cu fotbalul! De când am revenit la Chindia, am ales să joc pe un post de număr 10 (de aceea am ales să schimb și numărul de pe tricou), un post ce cred că mă avantajează mai mult pentru calitățile mele. E clar că și experiența mea, și calitatea echipei, sunt atuuri în plus pentru cele 8 goluri marcate.
Sunt șanse de calificare în play-off, iar mai apoi de promovare în SuperLigă?
– Practic, suntem la mâna noastră să accedem în play-off, și dacă o vom face, cu siguranță ne vom bate pentru revenirea în SuperLigă!
„Am început să plâng în hohote, apoi am aruncat masa din fața mea”
Ce le-ai spus colegilor în vestiar, la pauza meciului retur din barajul supraviețuirii cu Dumbrăvița? S-a trecut razant pe lângă retrogradare.
– Când am intrat în vestiar, era o liniște și o resemnare ce plutea în aer. M-am așezat, iar mister Pană vorbea despre faptul că un gol ne va aduce la egalitate, și cu încă unul suntem în Liga a 2-a. Între timp, președintele clubului de la acel moment, Marcel Ghergu, a intrat în vestiar să încerce să ne motiveze. Am ridicat capul și am început să mă uit la băieți. Majoritatea, cu capul în pământ, iar la restul se vedea deznădejdea în privire. În acel moment am răbufnit, ceva în interiorul meu „striga” că nu pot duce greutatea unei retrogradări cu echipa mea de suflet, cu mine pe teren! Instant am început să plâng în hohote, iar Cornel Dinu a venit să mă consoleze și toți erau cu ochii la mine. Atunci m-am ridicat și le-am spus cu lacrimi în ochii. <<Băi băieți, avem familiile în tribună, este orașul nostru și casa noastră, eu unul nu accept să retrogradez. Cine e bărbat iese afară și dăm totul, nu ieșim de pe teren până nu întoarcem meciul>>. Apoi am aruncat masa din fața mea. În acel moment, am văzut băieți care se ridicau de pe scaune, băieți care aveau lacrimi în ochi, băieți care au conștientizat momentul. Restul s-a văzut pe teren!
Cât mai vrea să joace Daniel Florea?
– Mi-am propus ca la sfârșitul sezonului să mă retrag cu încă o promovare în Liga 1!
Cu ce ai rămas după atâția ani de fotbal?
– După 28 ani de carieră în fotbal am rămas cu zeci de selecții la toate nivelurile Echipei Naționale de juniori și tineret, o finală pe țară cu grupa ’88 a domnului profesor Ionel Pitaru, cu peste 250 de meciuri la Liga 1, campion al României, câștigător de Supercupă, finalist în Cupa României, play-off de Champions League, meciuri în grupele Europa League și primăvară europeană cu gol și assisturi. Am și ceva minute jucate în UEFA Intertoto cu Farul, promovare în Liga 1 cu Chindia, locul 1 în play-out-ul Ligii 1 cu Chindia și golgheterul echipei doi ani la rând… Și promovarea în SuperLigă 2026…
Ai peste 100 de goluri marcate la nivelul primelor două ligi. O cifră impresionantă. Ești unul dintre cei mai importanți atacanți din istoria fotbalului târgoviștean. Ce ți-ai mai fi dorit ca fotbalist?
– Sincer, nu știu exact câte goluri am, dar am jucat și mijlocas lateral sau extremă, așa că mă laud și cu ceva assisturi acordate. Am doar două obiective neatinse, echipa mare a Naționalei și Cupa României.
Cum ai ajuns tu la fotbal?
– Fotbalul a fost ca o religie la noi în familie, așa că la 10 ani mama m-a dus de mână la fotbal. Când am ajuns pe zgura din spatele bătrânului Eugen Popescu, eram cu tricoul cu imprimeul lui Gicu Dobrin, iar profesorul Ionel Pitaru m-a prezentat în glumă. „Vi l-am adus pe Gicu”. De aici și porecla de Gică.
Emil Săndoi, antrenorul preferat
Au fost și momente de cumpănă, în care ai vrut să renunți?
– Pfff, au fost și momente în care mi se spunea că nu fac față fotbalului mare… accidentări musculare repetate, operații și multe altele, dar de fiecare dată când am căzut, Dumnezeu mi-a dat puterea să mă ridic și mai puternic.
Care crezi că a fost cel mai special meci din carieră?
– Cred că am mai multe meciuri speciale, dar o să-l aleg pe cel de la barajul cu Chiajna, de la Ploiești. Și acum am acea bucurie de la marcarea golului de către Nasser sau paradele lui Căbuz.
Mai reții cum a fost primul tău gol marcat la Liga 1?
– Normal că îmi amintesc, acela a fost printre primele momente magice din fotbal, în care simți că toate sacrificiile tale sau greutățile prin care ai trecut au meritat, nu știu dacă pot exprima în cuvinte acele trăiri… Farul Constanța – Ceahlăul Piatra Neamț 2-0. Am fructificat pasa lui Răzvan Farmache în fața porții.
Cu ce antrenor ai rezonat cel mai bine? Dar coleg de echipă?
– Emil Săndoi, un om și un antrenor de foarte mare calitate. În cei 2 ani cu dânsul, am fost golgheterul și căpitanul echipei la Chindia. Dânsul a fost un mare fotbalist, o legendă a Craiovei și știa că fotbaliștii sunt mai capricioși, așa că a știut să scoată maxim de la fiecare. Ca și coleg, cel mai apropiat mi-a fost Cornel Dinu.
Ce planuri ai dincolo de cariera fotbalistică?
– O să devin antreprenor.
Cum îți petreci timpul liber?
– Când ești familist, timpul liber nu prea există. Dar, ca și hobby-uri personale ar fi pescuitul, să-mi personalizez mașinile, să călătoresc…
Filmul preferat? Cartea preferată? Orașul preferat? Fotbalistul preferat? Actorul preferat? Mâncarea preferată?
– Film – The Notebook. Carte – Conversații cu Dumnezeu. Oraș – Cred că aleg Insulele Maldive. Fotbalist – Ronaldo brazilianul. Actor – Keanu Reeves. Mâncare – Caracatița.
