Daniel Florea, ultimul mohican! Chindia e groggy, abia mai respiră

959

Chindia ne servește dezamăgire după dezamăgire și în acest sezon. Condamnată să câștige meciul de maximă importanță cu Șelimbăr, echipa târgovișteană abia dacă a scos un punct. Noroc cu Daniel Florea, singurul pe care nu atârnă greu tricoul Chindiei. „Gică Fentă” a deschis scorul, după o fază lucrată personal, cu inteligență și eficiență (25). Tot el a ridicat steagul de luptă, după ce Șelimbăr a întors rezultatul, pe „dubla” lui Babic (62, 85). A luat o nouă acțiune pe cont propriu, finalizată cu un șut violent în transversală, pentru ca Luis Nițu să îndeplinească o simplă formalitate (87). Transversala a fost prietena Chindiei și pe finalul primei reprize, luată la țintă de Giafer, cu o lovitură de cap (41). Un punct chinuit scos de Chindia, după o partidă pe care nu merita să o câștige, dar pe care era obligată să o câștige. Șansele de a evita barajul retrogradării au devenit și mai mici, deznodământ ce pare tot mai previzibil.

Au făcut prăpăd la baschet, bagă în haos și Chindia!

Chindia nu a jucat niciodată mai rău decât acum. Nici cu Marian Vătavu, nici cu Diego Longo, nici cu Vasile Miriuță, nici cu Dragoș Militaru și nici cu Toni Petrea, cu ultimul retrogradându-se din prima ligă. Iar Cristi Țermure era pe atunci tot antrenor secund. Ar fi crunt pentru el să retrogradeze iar cu Chindia, după episodul 2023! Cum ar fi crunt să retrogradeze iar Chindia, chiar și din Liga a 2-a. Dincolo de greșelile trecutului, sunt nerealizările prezentului, cu 9 jocurile consecutive fără victorie! E o rușine pentru fotbalul târgoviștean! Din păcate, tot ce ating unii, tind să distrugă. După ce au pus pe butuci echipa campioană de baschet feminin a urbei, sunt pe cale să dezmembreze un alt proiect sportiv major, altădată de succes, Chindia Târgoviște. Fotbalul din Cetate nu are nevoie de găști, ci de profesioniști! Iar prețul plătit este mult prea mare! Ajunge!

Chindia Târgoviște – CSC Șelimbăr 2-2 (1-0)

Stadion „Eugen Popescu” Târgoviște. Spectatori: 400. Marcatori: Daniel Florea (25), Luis Nițu (87) / Matko Babic (62, 85). Cartonașe galbene: B. Petre (4), Ioniță (27), Leca (52) / Luca (13), Giafer (90+4). Cartonașe roșii: Contra (final) / Bucuroiu (final). Arbitri: Cătălin Buși (Rm. Vâlcea) – Cosmin Vătămanu, Ionuț Bobe (ambii București). Rezervă: Claudiu Filip (Craiova). Observator de arbitri: Gheorghe Mihalache (Buzău). Delegat de joc: Dorinel Dincă (Călărași).

Chindia: Contra – Martac, Leca, A. Vlad, Ioniță – Roșu – R. Simion (86 L. Nițu), B. Petre (71 D. Băicoianu), Danu, R. Mihai (86 Zamfir) – Florea. Antrenor: Constantin Pană.

Șelimbăr: Măluțan – Buzan, Giafer, Natea, Dijinari – Bucuroiu, Luca, Boboc (81 Coțogoi), Benzar (38 Babic) – Petrescu, Jurj (58 P. Simion – Gherman). Antrenor: Ioan Luca.

P.S. Doar 400 de oameni, cu indulgență, au fost prezenți la un meci de o asemenea importanță. Merită respectați! Cum s-a mobilizat clubul, pentru a avea mai mulți suporteri la acest joc cu o miză uriașă? Ce promovare a existat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here