Chindia – CS Dinamo, sub auspiciile lui Moș Crăciun

58

Partida Sepsi – Concordia, programată astăzi, ora 17.30, deschide etapa a 17-a din Liga a 2-a, ultima care se mai dispută în acest an. Covăsnenii sunt favoriți, și credem că vor rămâne pe podium, de unde îl vor aștepta pe Moș Crăciun de la Budapesta. Mâine, 13 decembrie, sunt programate 9 partide, cea care ne interesează în mod deosebit fiind Chindia – CS Dinamo. Pare un meci ușor, „milițienii” străluncind la alte sporturi, dar vacanța trebuie să înceapă după terminarea partidei. Voluntari se duce la Câmpulung pentru consilidarea poziției din clasament, locul 6. Ce mult ne-am dori să se petreacă o minune în Cetatea lui Negru Vodă, care să-i facă fericiți pe musceleni, dar și pe noi, târgoviștenii. Cea mai disproporționată partidă se dispută la Hunedoara, cu Tunari. O joacă a „corbilor” sub furnale, câte au mai rămas din ele, și nimic mai mult.

Succes, Chindia!

Sub Pietricica se va juca moldovenește, în opinci sau pe descălțate, sub aburi de vin fiert și colinde. Acolo, sărbătorile sunt în toi, nu ca la noi, iar fotbalul e doar o bagatelă. Ne-am referit la partida Ceahlăul – FC Bacău, firește. Deplasare lungă pentru afumățeni, tocmai la Satu Mare, dar s-ar putea să nu bată drumul degeaba. Și-apoi, pe lângă un punct sau trei, se aleg și cu o plimbare pe cinste, fiindcă, oricum, la anul nu mai ajung pe acolo. Oltenii lui Claudiu Niculescu părăsesc curenții învolburatului râu, pentru deplasarea la Dumbrăvița. Aerul din Timiș fiind mult mai cald, este posibil să-i apuce o toropeală. Militarii, aflați sub comanda lui Oprița, care nu a putut să părăsească cazarma, vor face ultima instrucție din acest an în fața bistrițenilor. Ne-am bucura să încurce comenzile, să nu nimerească țintele și să cedeze locul Chindiei, mai ales că ei sunt scutiți de interes. Partida ASA – Reșița, care începe la 12.30, s-ar putea să coboare echipa lui Flavius Stoican câteva locuri serioase în clasament. Mureșenilor le-a intrat în cap promovarea și nu ai ce să le mai faci. Ce și-or fi zis, păi Sepsi a reușit o dată, poate și acum, Csikszereda la fel, și noi ce facem? Da, trioul Mureș, Covasna, Harghita, așa este, are dreptate. Ultima partidă a etapei, și a anului, în Liga a 2-a, se dispută duminică, și este singura care pare ceva mai echilibrată, FC Bihor – Metalul Buzău, de la ora 11.00. Așa cum ne-am obișnuit, metalurgiștii sunt capabili să ofere surprize. Ei știu că o victorie pe Crișul Repede ar învolbura Buzăul și Călmățuiul, producând speranțe uriașe pentru toată suflarea microbistă din Curbura Carpaților. Este o partidă de urmărit. Până atunci însă, noi avem de urmărit victoria Chindiei. Așa că, sâmbătă trebuie să mergem pe stadionul „Eugen Popescu”. Succes, Chindia!

VASILE NEAGU

Foto: AFC Chindia Oficial

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here