Campioana județeană din stagiunea precedentă, Roberto Ziduri, se clasează pe locul secund în acest moment. Diferența față de primul loc, ocupat în prezent de Recolta Gura Șuții, este de 3 puncte, astfel că lupta pentru titlul de campioană și pentru prezența la barajul de promovare în Liga a 3-a se anunță extrem de încinsă. Roberto luptă și pentru câștigarea fazei județene a Cupei României, unde dorește să înregistreze un nou event.
„Nu era pic de miză când am preluat echipa”
Antrenorul Ion Olteiu a transmis la Sport Show, pe Columna TV, că la începutul sezonului obiectivul nu era câștigarea unui nou titlu județean, dar lucrurile s-au schimbat după parcursul din turul campionatului. „Am fost cu patronul echipei într-un concediu și propunerea de a deveni antrenor a părut la început o glumă. Nu era pic de miză când am preluat echipa, iar de aici a început nebunia. Băieții erau foarte obosiți, mulți au jucat constant în ultimii doi ani, nu aveam un grup foarte mare, iar jucătorii erau puțin plafonați, după cele două baraje pierdute. În iarnă, mi-a spus patronul că vrea să ajungem din nou la baraj. Mi-a transmis că visul său este de a juca la Liga a 3-a. Toți jucătorii de la Roberto Ziduri sunt cu banii la zi, tot ce înseamnă salarii, bani de transport, prime, sunt condiții de Liga a 3-a. Am jucători cu caracter puternic și frumos. Garantat, de la anul vom avea o echipă foarte bună și la juniori. Mi-au venit copii și de la Voluntari, de la Chiajna, care s-au mutat prin zonă”.
„Vreau de la Cristi să tragă echipa după el”
Olteiu a dezvăluit și amănunte din timpul negocierilor cu Cristian Cherchez (astăzi a împlinit 32 de ani), golgheterul all-time al Chindiei, scurte și eficiente. „Discuțiile nu au durat decât 20 de minute. Cristi a vrut să vină, se văd talentul și calitatea lui. L-am luat și în staff, vreau să tragă echipa după el și îmi doresc să ne îndeplinim visul de a promova. Prin transferul lui Cherchez, toți jucătorii își doresc acum să vină la antrenamente, nu mai trag de ei. Eu zic că un campionat se câștigă numai cu echipele mici. Spre exemplu, am pierdut două meciuri cu niște adversari, pe care nu aș fi crezut toată viața mea că le pierdem. Toate jocurile din retur sunt finale. Avem un deficit de 3 puncte față de Gura Șuții, iar o eventuală sincopă ar cântări enorm, pentru că s-ar ajunge la o diferență de 6 puncte. Dacă am comis-o până la meciul cu ei… Presiunea e foarte mare”.