Yameogo nu a mers în cantonament cu Chindia! Moldovan așteaptă întăriri și indică posturile vulnerabile

1056

Chindia Târgoviște efectuează un stagiu de pregătire centralizată în Antalya, în perioada 12-24 ianuarie, iar Viorel Moldovan nu se poate baza în acest moment pe unul dintre jucătorii care au prins minute bune pe teren în prima parte a sezonului. Africanul Franck Yameogo (Furkina Faso) are probleme cu viza și nu a plecat alături de colegii lui în Turcia. Liga 1 reîncepe la finalul acestei luni, iar formația târgovișteană a efectuat numai două transferuri, Alexandru Piftor (Botoșani) și Cătălin Barbu (FC Argeș), ambii jucători U21. Moldovan așteaptă întăriri, insistând că are nevoie de jucători în toate compartimentele, pentru a îmbunătăți axul central al echipei.

„În mare, acesta este lotul, dar trebuie să aducem jucători de calitate”

„Sunt ceva probleme cu Yameogo, așteptăm să obțină viza, putea intra în Turcia, și sper să o obținem în săptămâna viitoare. El este la Târgoviște, are un program de pregătire separat, vom vedea ce va fi. Este o problemă și la nivelul U21, l-am pierdut pe Neicuțescu la începutul sezonului, rămâne să completăm. I-am adus pe Pitfor, de la Botoșani, și pe Barbu, de la Argeș, să vedem dacă se ridică la nivelul primei ligi. Suntem în căutări pentru a completa lotul. Nu mai sunt plecări de la echipă, momentan, dar perioada de transferuri este lungă și nu se știe ce se poate întâmpla. În mare, acesta este lotul, trebuie să aducem jucători de calitate în fiecare compartiment. Am nevoie de un fundaș central de valoare, un mijlocaș central defensiv, care să aducă echilibru, și de un atacant de mare valoare, acestea sunt posturile prioritare”, a transmis Moldovan.

Notă: Un amplu articol despre Chindia Târgoviște puteți citi luni în cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA, sub semnătura lui COSMIN SAVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here