Vom porni din Timişoara / Să „colindăm” toată ţara! Mult succes, Chindia!

2329

La început de Gustar (vechea denumire a acestei luni) porneşte la drum şi a doua „caravană” a fotbalului românesc. 20 de echipe – din 17 localităţi – vor „mărşălui” între extremităţile Timişoara, Cluj, Bacău, Constanţa şi Bucureşti, un imperiu mai vast decât cel al primei ligi care – în acest sezon – nu mai are „frunce” teritorială, adică Banat! Programarea a făcut ca tocmai de acolo să-şi înceapă Chindia activitatea în noul sezon competiţional, 2018-2019. Mai rimat spus: vom porni din Timişoara/ Să „colindăm” toată ţara!/ Pentru puncte cât mai multe/ de la Mare pân-la munte! De vreo trei ani, Liga a 2-a creşte valoric. De fapt, aici se înregistrează singurul plus din fotbalul nostru. Unii spun că uniformizarea, dintre o parte a echipelor din cele două eşaloane, se datorează scăderii valorice a primului. O fi şi asta, dar mai adevărat este că pretenţiile unor oraşe de tradiţie în fotbalul românesc nu mai suportă „statutul secundar” şi îşi arată colţii printr-o incisivitate de… zăvod! Cât despre această aliniere vizibilă, de care am amintit, ea este clară mai cu seamă după evoluţiile noilor promovate şi echilibratul baraj al Chindiei. Atunci, pe 13 iunie, a existat chiar un plus de valoare al dâmboviţenilor.

Televizarea multor meciuri, revenirea unor oraşe mari (Bacău, Constanţa, Ploieşti), cu toate sunt argumente pentru care aşteptăm, cu nerăbdare, ridicarea cortinei. Derby-ul primei etape este, incontestabil: ASU Poli Timişoara – Chindia. Sub bagheta lui Viorel Moldovan, Chindia reporneşte pe drumul promovării. Fie ca primele roade din Gustar să le culegem de pe Bega! Un prim pas cu dreptul ar însemna orientarea „corabiei” spre ţintă, chiar de la ridicarea ancorei! Să sperăm la o cină festivă, duminică seara, și nu la una de taină! Şi, pentru că un drum la Timişoara este prea scump pentru majoritatea suporterilor Chindiei, reabilitarea se va face în etapa viitoare pe „Eugen Popescu”, când vin noile „Şepci roşii”!

Să aruncăm o privire şi spre alte jocuri importante ale primei etape. După mulţi ani, la Constanţa se reaprinde Farul fotbalului! Oaspeţii (ACS Poli Timişoara) vor străbate cea mai lungă distanţă din fotbalul românesc!… Iar cea mai scurtă o vor face jucătorii din Snagov, la Ploieşti. Aşadar, revine Petrolul! Suporterii „lupilor galbeni” au făcut (deja) un „antrenament” cu scaune rupte, la un banal amical cu Rapid! Când se va juca pe puncte, vor fi rupte şi mai multe (scaune)! Care o mai fi „preţul” Petrolului de astăzi? … vom vedea! Şi U Cluj revine, într-un meci cu Metaloglobus, echipă reîntoarsă din drumul retrogradării (prin „bunăvoinţa” celor de la AS Afumaţi). „Condica” de prezenţă, în rândul celor 20 de competitoare, va fi semnată şi de Aerostar Bacău. După mulţi ani, oraşul regretatului Sechelariu revine pe micile ecrane! Într-o încleştare cu Pandurii Tg. Jiu, ca nou-promovată, are o misiune deloc facilă. În fine, UTA ia drumul spre Capitală, pentru o partidă cu… Daco-Getica (aceasta din urmă a renunţat la un nume celebru, de provienenţă romană, pentru un „hibrid” românesc, readucând şi pe Decebal în luptă, emblematic!).

Cam acestea sunt meciurile importante ale primei etape din noul sezon. Să-i urăm echipei noastre, Chindia Târgovişte, mult succes în relansarea ei spre mult dorita promovare! Scoatem, de la bun început, din calcul barajul! Acesta este o formă de supravieţuire a unor echipe din Liga 1. Nicio „minune” în trei ediţii consecutive şi toate cu un mare semn de întrebare asupra corectitudinii! Mult succes, Chindia! La treabă, te iubim!

Articol semnat de Vasile Neagu și preluat din cotidianul Jurnal de Dâmbovița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here