Chindia e ultima în Liga 1, are patru înfrângeri la rând și un punct câștigat din 15. Dacă nu ești mulțumit ca jurnalist, întrebi. Dacă vrei să afli răspunsuri, întrebi. Dacă întrebi, încearcă să lămurești aspecte importante, să oferi informații consumatorilor de presă sportivă, pasionaților de fotbal, suporterilor echipei. Dacă îți pasă de Chindia, dacă te doare că e codașa Ligii 1 și dacă vrei să aduci echilibru, rămâi un arbitru mediatic. Sunt gândurile cu care am intrat în sala de conferințe, unde am ținut să aflu răspunsuri pe care le așteaptă toată suflarea fotbalistică târgovișteană. Mi-am dorit să pot dialoga direct cu Viorel Moldovan și chiar cu președintele Marcel Ghergu, aș fi vrut să fie prezent și directorul sportiv Ciprian Iugulescu. Mă stimulează discursul „Comisarului” Moldovan, însă aș vrea să mă stimuleze mai mult victoriile obținute la Liga 1. Vineri, de la 19.30, Chindia va juca împotriva echipei la care Viorel și-a dorit să ajungă în această vară, la Dinamo. Aștept un succes, e timpul să vină! Și acum, răspunsurile la întrebările lansate.
Viorel Moldovan despre faptul că a negociat cu Dinamo, fiind sub contract cu Chindia:
„Cu acordul clubului Chindia, mi s-a părut foarte normal să negociez cu Dinamo, au fost discuții. Toți antrenorii tind să ajungă, mai devreme sau mai târziu, la echipe de tradiție din fotbalul românesc, că e Dinamo, Craiova, CFR, Steaua sau cum se numește acum, FCSB”
Despre propunerea de a lucra cu Gigi Becali, la FCSB:
„Am lansat o gogoașă după meciul cu CFR și mulți au înhățat-o. Mă plictiseam și am vrut să mă distrez și eu puțin cu ziariștii. Cum și ei se distrează cu mine, așa mă distrez și eu”
Despre valoarea lotului:
„Am cea mai mare încredere în acest lot. Sunt nebun, sunt dus cu capul. Dacă ei ar crede atât de mult, cât cred eu în ei, ar zbura. Suntem într-o spirală negativă, am mai fost, dar o s-o depășim. Va ieși și soarele pe strada noastră, vom intra în spirala pozitivă. Vom reuși, nu-mi fac probleme”
Despre starea în care să află:
„Știți cum sunt? Ați văzut vreodată un urs rănit, disperat de soartă, care nu știe încotro s-o apuce? Dacă îmi dau drumul acum și vin pe tine grămadă, te mănânc din cap până în picioare. Așa vreau să fie băieții mei cu Dinamo. Suntem răniți toți, suferim. Aici se călește oțelul, acum se văd caracterele, în momente grele. Vineri pe teren vreau să văd caractere adevărate, vreau să văd orgoliu din partea echipei mele și vom avea, sunt convins de acest lucru”
Despre faptul că apelează rar la Cherchez:
„Cristi Cherchez știe că eu țin foarte mult la el. Trebuie să mai stârnești orgoliul în om câteodată și îl aștept pe Cristi. M-aș bucura enorm de mult pentru el, să intre și să-mi câștige meciurile de unul singur, dacă poate acest lucru. Nu a greșit. Eu sunt atent la fiecare detaliu la antrenamente și îmi place ca jucătorul să fie implicat nu 100%, ci 200%. Poate am fost nemulțumit în anumite momente de implicarea lui la antrenamente, dar este pe drumul cel bun și s-ar putea cu Dinamo să debuteze jocul. Aș vrea din partea lui, în calitate de lider, să tragă echipa după el și eu sunt primul care mă bucur”
Despre campania de transferuri
„Nu sunt mulțumit de aportul noilor veniți la echipă, pot mult mai mult. Au nevoie poate de mai mult timp pentru a se integra într-un grup care a jucat împreună, dar noi nu-l avem. Chiar din partea lui Alex Benga, a lui Voduț, Bic, Burlacu, Frank și Neciu am așteptări mai mari”
Despre faptul că nu i s-au adus jucătorii solicitați
„Aș vrea să evit această discuție. Ne gândim la foarte multe împreună, suntem în discuții permanent vizavi de aceste soluții. Trebuie să le gândim bine, pentru că nu putem face risipă financiară, să ne încadrăm într-un anumit buget. Mai avem o jumătate de lună, până se închide mercato. Trebuie să fim echilibrați și să găsim oameni de încredere, care ne recomandă jucători de calitate. Telefonul meu e plin de cantitate, sunt chiar obosit să-i studiez”
Despre deplasarea scurtă cu Clinceni, în care s-a plecat cu două zile mai devreme și s-au desfășurat antrenamente pe un teren foarte prost:
„Am zis să mergem mai aproape de București, să stăm într-un cadru mai liniștit, să pregătim meciul foarte bine. N-am reușit să mergem la Buftea, iar cu terenul rău mai exagerăm. Dacă nu te întorci un pic în spate să vezi de unde ai plecat, e cam nasol, înseamnă că există o problemă. Hai să mai coborâm și cu picioarele pe pământ. Din punctul meu de vedere, condițiile sunt excepționale”
Despre refuzul de a mai răspunde apelurilor presei, în condițiile în care la Liga a 2-a era foarte deschis:
„Nu mai mă sunați la telefon, mor să fiu sunat de presă. Am ofițer de presă, eu nu am timp de telefoane. Și de la emisiuni, mă sună să vorbesc la telefon. Ce să vorbesc eu la telefon?”
Marcel Ghergu, despre neacordarea primelor de promovare în Liga 1:
„Nu știu dacă este un lucru atât de important pentru presă, pentru suporteri. Cred că nu e o discuție înainte de joc. Probleme nu au fost la Târgoviște de acest ordin și nu vor fi niciodată. Jucătorii sunt liniștiți din acest punct de vedere, moralul nu este afectat”
Despre plecarea lui Neicuțescu la Dinamo:
„Din punctul meu de vedere, i s-a făcut mai mult rău lui Mihai Neicuțescu. Eu cred că la Dinamo, și dacă va juca, va juca foarte puțin. Dacă era o gândire strict profesionistă, cred că era bine pentru el să rămână la Târgoviște cel puțin câteva luni”