Chiar dacă pe site-ul FRF este inclus sâmbătă și meciul tur al barajului dintre Gloria Cornești și FC Universitatea Craiova, nu ar fi exclus să asistăm la un cutremur, iar „juveții” lui Adi Mititelu să promoveze direct în Liga a 3-a. Campioana județului Dâmbovița a demarat târziu procedurile de obținere a Certificatului de Identitate Sportivă și nu a obținut toate avizele necesare până la data limită impusă de federație. „Regulamentul a fost pus pe site din decembrie 2017, echipele au fost informate, adică știau foarte bine ce se întâmplă în cazul în care nu dețin CIS-ul. Au avut timp să-și ia toate măsurile necesare cu privire la asta. În acest moment, cluburile fără CIS ministerial nu au dreptul de a susține meciurile de baraj, cel județean nu e luat în calcul. Încă nu s-a luat o decizie oficială în acest sens, haideți să vedem ce se întâmplă”, s-a exprimat Aurel Ionescu, șeful Departamentului Competiții din cadrul FRF.
Ghergoiu pare resemnat
Cei doi finanțatori ai echipei din Cornești au stări de spirit diferite. Dacă Victor Ghergoiu pare resemnat, Nelu Radu e ceva mai optimist. „Felix Grigore (n.r. managerul de Competiții al FRF) ne-a spus că nu jucăm barajul. S-a judecat cazul, e pe rol, dar nu ne-a ieșit hotărârea de la tribunal, pentru a obține CIS ministerial. Am depus tabelul de jucători, dar nu și taxa de 3.000 lei pentru arbitraj. De ce să mai dăm banii ăștia, dacă nu se joacă, să-i facem buget lui Tudor Emil? Iar dacă nu se joacă, e vina noastră 100%. Suntem patru sau cinci echipe care nu avem CIS”, sună varianta lui Ghergoiu.
Nelu Radu e mai optimist
Nelu Radu, în schimb, crede că sunt șanse mari să se dispute meciurile de baraj cu FC Universitatea Craiova. „Nu decide Felix Grigore. Eu am vorbit la federație, de unde mi s-a transmis că se vor întruni într-o ședință, urmând să se ia o decizie. Dacă nu voiau să ne lase să jucăm, nu se mai stabilea o ședință extraordinară și rămânea cum s-a stabilit. Eu cred că șansele să se joace sunt de 70% și de numai 30% să nu se joace. AJF ne-a cerut bani să plătim taxa de participare la baraj, dar cum nu e oficial că vom fi acolo, nu am achitat nimic. Ne mai dă AJF banii înapoi? Am tergiversat puțin cu acest CIS. La Judecătorie poți să depui actele încă din martie și să nu-ți iasă până în iunie”.
Probleme cu stadionul din Cornești?
Colac peste pupăză, a mai apărut o problemă legată de organizarea meciului de sâmbătă, de la Cornești, dacă va fi programat. „A venit Jandarmeria cu cineva de la AJF Dâmbovița, să ne spună că nu întrunim condițiile de risc, pentru a găzdui meciul de sâmbătă. Le-am spus să-mi dea scris acest lucru și eu nu joc. Dar nu au vrut să-mi dea scris, le-a fost frică să nu-i dau în judecată. Craiova a spus că vine cu un număr mare de suporteri, iar eu le-am transmis că le rezerv locuri în funcție de capacitatea stadionului. Dacă se joacă, o vom face la Cornești, și nu la Răcari sau pe Național Arena. Sâmbătă am câștigat campionatul și nu am fost premiați de AJF Dâmbovița nici măcar cu o cupă sau cu o jumătate de diplomă. Poate ne premiază de Crăciun. De fapt, Gigi Iordache, observatorul ultimului meci, de la Caragiale, ne-a transmis că nu am fost premiați, pentru că nu se știa dacă vom fi campioni. Au tot sperat că vom pierde, după care să judece la Apel cazul Gura Șuții – Ulmi”, a adus completări Nelu Radu. Dacă Gloria Cornești nu va fi programată pentru barajul promovării în Liga a 3-a cu FC Universitatea Craiova, am consemna o premieră rușinoasă pentru fotbalul dâmbovițean. Ar fi bomboana pe colivă și biletul de ieșire din AJF al președintelui pensionar Tudor Emil (foto). Cât despre speța Gura Șuții – Ulmi, președintele Comisiei de Apel, Dorin Nistor, a anunțat că s-a menținut rezultatul din teren (1-2).