Vezi cine a garantat cu 10.000 de franci elvețieni pentru CSM Târgoviște! „Am făcut un credit la bancă”

510

Cătălin Tănase a avertizat că echipa de baschet e pe cale să se desființeze, ținând cont de loviturile pe care le încasează din toate direcțiile. Și așa complicată, situația tinde să scape de sub control, de vreme ce amenzile pot ajunge succesiv până la 150.000 de franci elvețieni, așa cum prevede regulamentul FIBA!!! Una dintre ele, în cuantum de 10.000 de franci elvețieni, a fost asumată la un moment dat de Federația Română de Baschet, care a înăsprit apoi sancțiunile asupra clubului târgoviștean, în imposibilitatea de a mai face transferuri și amenințată cu neînscrierea în următoarea ediție de campionat. Într-un final, s-a ieșit și din această strânsoare, însă prețul l-a plătit antrenorul Cătălin Tănase, după cum a dezvăluit la ultima ediție a emisiunii Sport Show, la Columna TV. „Pe data de 7 februarie 2017 a fost semnat un acord de garantare între CSM Târgoviște și FRB, prin care o persoană fizică, respectiv Cătălin Tănase, a depus 10.000 de franci elvețieni în contul federației, pentru a ridica transferurile jucătoarelor române. Am făcut un credit la bancă, să pot gira CSM Târgoviște, și pot să demonstrez cu acte, sumă pe care nici acum nu am recuperat-o”, s-a destăinuit tehnicianul echipei de baschet. Pe 8 februarie a fost operat transferul Alinei Chivu, care și-a adus imediat contribuția la câștigarea Cupei României, pe terenul campioanei Sepsi Sf. Gheorghe.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here