Vântul schimbării suflă pe Patrana! Pucioasa are antrenori noi

1584

Cristi Bălașa a părăsit de astăzi banca tehnică a celor de la FC Pucioasa, preluând atribuții de director sportiv. „Activitatea fotbalistică îmi ocupă prea mult timp și mi-am neglijat afacerea, aspect ce trebuie echilibrat. O parte din responsabilitățile mele de la club vor fi preluate de Cristi Bălașa, care va încerca să atragă mai mulți sponsori lângă echipă. Știți foarte bine că primăriile întâmpină probleme cu bugetul, nu a fost votat la nivel național, așa că va trebui să mai așteptăm până vom primi sprijinul promis la Pucioasa din partea autorităților locale. Cristi are multe contacte și se va implica pentru a atrage o finanțare mai consistentă din mediul privat, mai ales că și legea ne ajută mai mult de la 1 aprilie”, ne-a transmis Cristi Mitrea, președintele divizionarei C de pe Patrana. Bălașa a mai ocupat această poziție și la Chindia Târgoviște, unde este dorit în continuare de o parte a asociaților.

Cosmin Lunescu a preluat banca tehnică, ajutat de Marian Valentin

Mitrea a anunțat și componența băncii tehnice pentru etapele rămase de jucat din returul Ligii a 3-a. „Echipa îl va avea ca antrenor principal pe Cosmin Lunescu, acesta fiind și deținător al Licenței A. I-am spus să-și aducă un secund și a optat pentru colegul său de la Kinder Târgoviște, Marian Valentin. Aș vrea să transmit că băieții sunt cu salariile plătite la zi și, chiar dacă ne va fi un pic mai greu cu banii în perioada următoare, situația va deveni mult mai bună. Suntem în discuții cu doi sponsori importanți, se va relaxa bugetul și la Primăria Pucioasa, nu avem motive de îngrijorare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here