Un jucător de la Ghinești, snopit în bătaie! „M-au jucat în picioare cei din Braniștea!

3969

„Niciodată nu a fost ca acum în fotbalul județean, să întâmpinăm atâtea probleme. Mergem la AJF, facem ședințe, intervenim cu sancțiuni, dar fenomenul infracțional nu se oprește pe stadioane, dimpotrivă, ia amploare. La fel de vinovați ca indivizii ce manifestă comportamente huliganice pe stadioane sunt și cei care coordonează activitatea fotbalistică. Au ajuns să se ferească de noi, să nu ne mai transmită când sunt programate evenimente sportive. În martie, a fost etapă de cupă la nivel județean, iar AJF Dâmbovița nu a informat nici Poliția, și nici Jandarmeria”, a ținut să-și transmită nemulțumirea unul dintre conducătorii Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița.

„Ăsta nu mai e fotbal, e junglă!”

Miercuri au fost alte meciuri de cupă la județ și alte incidente. Cu o bătaie țărănească, aprigă, la Ghinești – Braniștea. Mai numeroși și mai vânjoși, vizitatorii i-au încins bine pe localnici, să-i știe de jupâni. Cel mai rău a ieșit un fotbalist tinerel de la Flacăra Ghinești, Nicușor Toma (foto). „Era o altercație și dădeau în ai noștri, iar eu am fugit să nu iau bătaie. M-au văzut unii și s-au luat după mine, mi-au dat un pumn peste ureche, am căzut și jos m-au jucat în picioare. Am ajuns la spital la Titu, unde am primit îngrijiri medicale. M-au sunat și de la Poliție, să dau declarații. Ăsta nu mai e fotbal, e junglă”.

„E urât ce se întâmplă, mă doare capul de fotbal!”

Echipa din Ghinești este finanțată de Florentina Tudorache, profesor de educație fizică și sport, dar și director de școală. Dezamăgită de cele petrecute miercuri, cu scene de K1, doamna director ia în calcul retragerea din fenomenul fotbalistic. Niște țărani ăștia de la Braniștea, au mai avut probleme și cu echipa de la Podu Rizii. Dacă ne-au bătut așa în deplasare, acasă la ei înseamnă că ne omorau. E urât ce se întâmplă, mă doare capul de fotbal, nu mai mă interesează. Îi duc în retur și fiecare își vede de treaba lui. Să mai bage și alții bani, eu țin echipa, nu ne dă nimeni nimic. Sunt foarte supărată după meciul ăsta. Sunt dezamăgită că nu mai candidează nici Cristi Catană, să schimbăm ceva, nu știu dacă mai vin la alegeri”. Huliganii au declanșat bătaia, după ce a plecat echipajul de Poliție de la stadion, mergând către Podu Rizii.

P.S. Joi după-amiază se întrunește Comitetul Executiv, pentru a analiza contestațiile depuse de Mihăiță Ene, Sandu Dragomir și Marin Ion, ale căror dosare pentru funcția de vicepreședinte al AJF Dâmbovița au fost respinse de Comisia de selecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here