Un greu al mediului de afaceri cutremură opinia publică! „Cristi Savu, directorul de la CSM, să ceară probă grafologică la poliție”

1292

Cătălin Mișu (foto stânga, alături de Cosmin Contra, selecționerul naționalei de fotbal a României – foto dreapta), patronul Regata Târgoviște, a oferit un discurs solid la ultima ediție a emisiunii Sport Show, pe Columna TV, care a pătruns puternic în mediile de profil. Mai mulți spectatori prezenți vineri la meciul Chindiei cu Aerostar Bacău (3-2) l-au abordat pe omul de afaceri târgoviștean, atrași de mesajul direct, nefiltrat, exprimat în cadrul televizat. Mișu a atacat frontal subiectele grele din sportul local, pe un ton relaxat, lucid și fără teamă. Opiniile sale au cutremurat opinia publică, inclusiv cele care au vizat CSM Târgoviște, cu țintă Dosarul Dikeoulakos. Acum vom scrie doar despre ele.

* „Eu unul nu am fost la un meci de volei, iar la baschet am mers acum ceva timp, când a venit o echipă turcă. E simplă treaba, să ne uităm la câți oameni vin la sporturile de sală. La fotbal am avut la baraj vreo 6.000 de oameni, la un meci normal vin 2000-3.000, iar la volei 100 de persoane, fără rudele jucătoarele și ale staff-ului. Nu e normal să ținem cont de rating-ul unui sport într-un oraș? Pe ce temei o jucătoare de la volei câștigă mai mult decât un fotbalist? Chindia și în Liga a 3-a e mai mediatizată decât o echipă de volei. Contează că iei locul 3 sau locul 7 la baschet? Nu zic să renunțăm la aceste echipe, să fie ținute în Liga a 2-a. Dacă duceam bugetul de la volei și baschet, nu cumva eram promovați de vreo doi ani în Liga 1 la fotbal? Sportul la nivelul județului înseamnă fotbal”

* „De ce nu se rezolvă cu prejudiciul la CSM Târgoviște? Se plătește prejudiciul, să facă asta cine a greșit. În capitalism, orice vinovat are un nume. Băgăm bani în ceva, dar nu poți ajunge în cupele europene. Cine a semnat destituirea, ăla să plătească, nu e normal? Să vină clubul, Cristi Savu, să ceară probă grafologică la poliție, există birou judiciar, durează 30 de zile maxim. Chiar dacă nu a semnat (n.r. se referă la Ciprian Iugulescu, fostul conducător al CSM Târgoviște), ești președinte și răspunzi de orice semnătură. Cine era șeful în perioada aia trebuie să răspundă. Nu știu cum e cu parandărătul în sportul local, că nu sunt jurnalist, dar se aude. Credeți că e numai la noi, e prin multe sfere. Nu putem să ne creștem copiii în capitalism, cu gândire și cu metode comuniste, n-avem cum”

Notă: „Titanicul” care a navigat ani buni pe valurile de bani publici de la CSM Târgoviște se duce la fund. După pronunțarea Tribunalului București, care a lovit ca o torpilă, vasul ricoșat a mai primit o lovitură gigant. Așteptăm de două zile o reacție a clubului, însă nimeni nu are curajul să anunțe populația târgovișteană. Luni, o vom face noi, pentru că ne pasă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here