Uite doctorul, nu e doctorul! Gemenea – Văleni nu s-a mai jucat

1466

Orgolii mari pe Valea Dâmboviței, la meciul de Liga a 6-a, dintre Sportul Gemenea și Muscelul Văleni. Pe o vreme frumoasă, oaspeții au coborât spre vecini cu alai și cu chef de fotbal, stricat de asistentul medical, care nu a ajuns la timp. Arbitrii au așteptat sfertul academic, apoi au fluierat finalul, spre disperarea localnicilor, anunțați că „doctorul” e pe drum. Care a întârziat cinci minute. „Centralul (n.r. Richard Andronache) nu a revenit asupra deciziei, iar un localnic l-a bruscat ușor, încercând să-i ia raportul. Arbitrii au ținut-o pe a lor și nu au vrut să oficieze nici măcar o miuță. Resemnați, oamenii s-au retras la cârciumă, la o bere rece”, ne-a povestit amuzat un martor. Ceva agitație a fost și la un alt meci de Promoție, Universitatea Băleni – Dacia Hulubești, cu fanii locali aruncând pe teren cu petarde, mai ceva ca la marile derby-uri.

Nebunie curată! Marți e Apel pe dosarul lui Țuchi de la Mătăsaru!

Continuă circul pe dosarul lui Mihăiță Ene, care candidează pentru funcția de vicepreședinte al AJF Dâmbovița. Care a fost respins de Comisia de selecție, apoi transferat de Comitetul Executiv către Adunarea Generală. Numai că marți a fost convocată Comisia de Apel, pentru a soluționa contestația lui „Țuchi” de la Mătăsaru, pe o decizie a Comisiei de Competiții și Disciplină. Pentru ca apoi, foarte probabil, să se întrunească din nou Comitetul Executiv, să reanalizeze dosarul. Nebunie curată!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here