Tudor „Tutankamon” lucrează machiavelic! Catană și Burtescu sunt prea timizi

2336

Luna viitoare vor fi alegeri la AJF Dâmbovița, iar Tudor Emil are nevoie de arbitri, de voturi, de liniște. „Tutankamon” din fotbalul sătesc îl are de partea sa și pe Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, care a băgat frica în cei mai puternici posibili opozanți ai lui Tudor, Cristian Catană și Septimiu Burtescu, fluturându-le pe sub nas „Dosarul Deghizaților”. Asta după ce Comisia de Recurs a FRF a întins și ea o mână asociației dâmbovițene pe speța Ulmi vs. Mătăsaru, cu probleme mari de legalitate la nivelul comisiilor județene. Iar ca victoria profesorului de la Mănești să nu fie pusă în pericol, acesta s-ar fi asigurat și de sprijinul puterii politice, după cum a dezvăluit Bebiță Istrate, unul dintre observatorii AJF Dâmbovița.

Tudor se joacă cu Cristi Catană

Teama cea mare a lui Tudor ține de revolta arbitrilor și de o blocare a competițiilor județene, însă i-a amăgit ușor pe „fluierași”. Abil, le-a mărit baremurile, apoi le-a permis și celor din lotul „deghizaților” să susțină sâmbătă testarea teoretică, în frunte cu Cristi Catană. Marian Mălău și Laurențiu Nicolae au fost și ei „reabilitați”. Tudor a mai făcut o mișcare inteligentă, menținându-l pe Catană ca secretar al AJF, ba chiar a avut grijă să răspândească zvonul că l-ar „cumpăra” cu o funcție importantă, astfel încât să renunțe la candidatură. „În momentul în care Comitetul Executiv va stabili o dată pentru alegeri, atunci voi anunța public dacă voi candida. Președintele AJF nu mi-a propus nicio funcție, în schimbul deciziei de a renunța la candidatură”, a comentat Catană.

Comitetul Executiv e glugă de coceni?

Miresmele puterii i-au dat din nou aripi lui Tudor Emil, care continuă să se comporte ca un stăpân printre slugile din fotbalul județean. „Nemuritorul” din fruntea AJF l-a informat pe Burleanu că alegerile la Dâmbovița vor avea loc pe 25 aprilie, la o săptămână după cele federale, ba chiar l-a invitat la momentul care va decide noul președinte de asociație. Șeful FRF a prezentat toate acestea pentru SportImpact.ro, fără să știe că Tudor nu are girul Comitetului Executiv pentru a organiza scrutinul electoral pe 25 aprilie. E clar că președintele AJF a luat decizia pe barba lui, pentru a-i oferi lui Burleanu un răspuns în privința alegerilor, atunci când a fost abordat acest subiect.

„Tutankamon” îl sacrifică pe Negoescu, pentru familia Iugulescu?

Sursele noastre susțin că Tudor ar mai pregăti o mutare cu greutate, asta dacă va câștiga alegerile. „Va renunța la Ioan Negoescu ca șef al arbitrilor, încercând o apropiere de familia Iugulescu. Ciprian îl susține politic și la nivel federal, iar Ionuț s-a implicat deja în testarea arbitrilor. Pe Petruța a menajat-o într-o situație delicată, după un meci Ghinești – Urziceanca”, spun sursele noastre. De partea cealaltă, Cristi Catană și Septimiu Burtescu rămân foarte discreți, în timp ce Tudor Emil lucrează pe toate planurile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here