Sistem play-off la Liga a 3-a, agreat de Gabi Paraschiv! „Jucătorii trebuie să se filmeze în timp ce lucrează”

940

Pandemia de coronavirus a afectat competițiile fotbalistice din România, care sunt suspendate în acest moment, iar Federația Română de Fotbal a transmis că cel mai devreme meciurile s-ar putea relua la jumătatea lunii mai. În Liga a 3-a, Flacăra Moreni are parte de cel mai bun sezon de la revenirea într-un eșalon național, ocupând în prezent locul 3, la 7 puncte în spatele liderului Progresul Spartac. S-a adus în discuție varianta unui sistem play-off în momentul în care sezonul va fi reluat, cu opt echipe, printre care și cea pregătită de Gabi Paraschiv, urmând să se lupte pentru un loc în eșalonul secund. În privința contractelor din club, pentru că și acesta este un subiect de interes în sportul național din cauza acestei crize, nu există noutăți.

„E foarte, foarte greu fără fotbal”

Paraschiv speră că această criză să se sfârșească mai repede, pentru a se putea bucura din nou de fotbal. Fostul campion național apreciază varianta unui sistem de tip play-off, mai ales că sezonul s-ar încheia rapid în acest mod. „Îmi doresc din tot sufletul să se reia cât mai repede campionatul, dar cred că este tot mai dificil să înceapă competiția la data anunțată. Sunt de acord cu un sistem de tip play-off pentru finalul acestui sezon, mai ales că va fi unul foarte scurt, adică șapte meciuri, după un țintar stabilit în funcție de locul actual din clasament. Jucătorii au primit un program individual de pregătire, trebuie să se filmeze în timp ce lucrează, pentru că așa încercăm să-i ținem sub control din punct de vedere sportiv. Sincer, e foarte, foarte greu fără fotbal, parcă s-a rupt o parte din mine. Cu siguranță vom trece și peste această perioadă, și vom aprecia tot mai mult sportul”, a transmis antrenorul morenar.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here