Sandu Oprea cere întăriri la Chindia! „Căutăm jucători disponibili”

771

Chindia Târgoviște se pregătește pentru partea a doua a sezonului în Antalya, iar Viorel Moldovan așteaptă noi jucători sub comanda sa, pentru a putea îndeplini obiectivul, acela de a evita retrogradarea. În tur, s-au pierdut multe puncte din cauza greșelilor individuale, lucru evidențiat și de Alexandru Oprea, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, care a cerut conducătorilor clubului să întărească echipa, pentru finalul sezonului regulat și pentru play-out. Oprea își dorește ca formația târgovișteană să rămână în prima ligă, transmite că din punct de vedere financiar lucrurile sunt stabile și speră ca după finalizarea lucrărilor la cele trei stadioane pentru EURO 2020, să se găsească resurse la CNI și pentru noul stadion din Târgoviște.

Am constatat că evoluțiile au fost fluctuante”

Obiectivul pentru 2020 este unul foarte clar, stabilit încă de la începutul sezonului, echipa să rămână în Liga I. Am făcut o analiză împreună cu Primăria Târgoviște, cu antrenorii, cu staff-ul, în care am constat că evoluțiile au fost fluctuante. Echipa a făcut meciuri bune, în care jocul a fost unul solid, dar în unele partide greșelile individuale, cauzate de lipsa de experiență la acest nivel, ne-au costat puncte importante, mai ales în meciurile în care am întâlnit echipe cu care luptăm pentru evitarea retrogradării. Pentru noul stadion, s-a terminat partea de achiziție publică la Compania Națională de Investiții, pentru studiul de fezabilitate la proiectarea noului stadion. Este obiectiv derulat de către Compania Națională de Investiții și am speranța că, odată cu finalizarea celor trei stadioane pentru Euro 2020, vor fi găsite resurse, astfel încât și stadionul din Târgoviște să fie realizat”.

Vrea jucători cu experiență

Am cerut să se facă o analiză la Chindia, să putem întări lotul cu câțiva jucători cu experiență, astfel încât să atingem obiectivul pe care l-am fixat. În ceea ce privește finanțarea, suntem cu banii la zi, nu au fost probleme din acest punct de vedere. E adevărat, cu sprijinul Federației Române de Fotbal și cu cei doi sponsori, asigurăm acoperirea tuturor cheltuielilor pentru funcționarea clubului. Au fost discuții cu cei de la FCSB, jucătorii trebuie convinși să vină la Târgoviște, probabil ei au și alte oferte. În momentul în care vom concretiza ceva, vom anunța. Suntem în perioada de transferuri, nu putem să luăm pe nimeni cu forța și nu ne permitem să dăm sute de mii de euro pe jucători. Căutăm jucători disponibili, care vor să vină la Târgoviște și care pot ajuta la atingerea obiectivului”.

* Articol preluat din cotidianul JURNAL DE DÂMBOVIȚA

Sursa foto: Oficial Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here