România, în drum spre Mondial

112

Echipa națională de fotbal masculin a României a început ultima acțiune din cadrul Ligii Națiunilor. Jucătorii s-au reunit sub comanda lui Mircea Lucescu și pregătesc jocurile cu Kosovo (15 noiembrie, ora 21:45) și Cipru (18 noiembrie, ora 21:45), ultimele din Grupa J. Ambele partide se vor juca pe National Arena, iar suporterii și-au anunțat prezența în număr foarte mare. Pentru primul joc, cel de vineri, biletele s-au vândut deja în totalitate și sunt șanse mari ca și partida cu Cipru să se dispute în regim sold out. Rezultatele înregistrate de România la Campionatul European din Germania, dar și parcursul perfect din Liga Națiunilor, i-au motivat pe microbiști să revină alături de echipa națională. După mulți ani de chin, România visează din nou frumos și are speranțe pentru o prezență la Campionatul Mondial din 2026. Venirea lui Mircea Lucescu a contribuit la valul de entuziasm din jurul echipei naționale, iar emulația existentă în prezent ne demonstrează că fotbalul rămâne sportul rege în țara noastră. Dacă în mandatul lui Edi Iordănescu nu puteam să vorbim despre un joc spectaculos al naționalei noastre, lucrurile s-au schimbat odată cu venirea lui Mircea Lucescu, iar România demonstrează că este capabilă să practice un fotbal frumos. Cel mai important câștig rămâne însă faptul că jucătorii echipei naționale au devenit exemple pentru copii, cei care profită de fiecare ocazie, antrenament deschis publicului sau meci, să-și vadă favoriții. Pe lângă rezultatele înregistrate, România a câștigat o nouă generație, care să fie alături de ea. Este foarte important ca naționala să termine grupa pe primul loc, cu punctaj maxim dacă s-ar putea, fiindcă Liga Națiunilor ar putea reprezenta încă un instrument pentru o posibilă calificare la Campionatul Mondial din 2026. Acesta este obiectivul tuturor, pornind de la suporteri și până la conducerea Federației, iar dacă în ultimii ani o calificare de acest gen părea doar un vis frumos, acum a devenit o țintă care poate fi atinsă. Echipa națională a României a crescut mult în ultimii doi ani și trebuie să continue să progreseze. Noi, suporterii, vom fi alături de tricolori. Hai, România!

COSMIN SAVA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here