Roberto Ziduri și-a vândut scump pielea la Turnu Măgurele! Promovarea se decide la Odobești

1002

Considerat de „specialiști” cel mai dezechilibrat duel din barajul de promovare în Liga a 3-a, Dunărea Turris Turnu Măgurele – Roberto Ziduri a stat sub semnul echilibrului până în minutul 6 al prelungirilor. Cătălin Suciu a punctat atunci de la punctul cu var, în stânga lui Curiman, după ce arbitrul a indicat penalty, considerând că Verdeș a lovit mingea cu mâna în propriul careu. Un eșec frustrant și nemeritat pentru campioana județului Dâmbovița, care s-a apărat cu exactitate și a absorbit foarte bine presiunea gazdelor. Cotată ca mare, mare favorită, Cetatea, cum îi spun localnicii, a ajuns rar la poarta formației din Ziduri, fără să producă un pericol real. Dimpotrivă, Roberto a irosit o ocazie uriașă, într-un meci urmărit de 1.500 de oameni. Gusti Voinea a folosit sâmbătă o formulă de start alcătuită din Curiman – Dicu, Sandu, Pahonțu, Ionescu – Niță (Coman), Verdeș, Anghelina, Costea – Nedelea, Neicu (Tănase). Rezerve neutilizabile au fost Bicher – Budoiaș, Rășcanu, Chiriac și Mirescu.

Ziduri nu merita să piardă

Chiar dacă mulți o vedeau victimă sigură, echipa lui Gusti Voinea a demonstrat încă o dată că nu degeaba a câștigat eventul (cupă – campionat) la nivel județean, fără să cunoască înfrângerea. Cu un lot și un buget mult inferioare, Ziduri a lăsat o impresie puternică în Teleorman, unde s-a bătut de la egal cu un adversar care a crezut că barajul va fi doar o simplă defilare spre Liga a 3-a. Chiar dacă jucătorii dâmbovițeni au joburi, chiar dacă se antrenează doar o dată pe săptămână și chiar dacă au acuzat numeroase probleme medicale, și-au vândut scump pielea la Turnu Măgurele, lăsând deschisă ușa promovării. Sandu (Măcălae) a jucat cu infiltrații, Mirescu s-a accidentat înaintea meciului, Coman a intrat într-un picior, însă Roberto Ziduri nu este doar o simplă echipă, e o familie, e campioana județului Dâmbovița. În ciuda eșecului frustrant și, repet, nemeritat din manșa tur, gruparea finanțată de Dan Negriloaia are șansa ei la returul de sâmbătă, de la Odobești (ora 17.30). Va fi greu, poate foarte greu, dar nu imposibil. Se poate, băieți!

Foto Facebook: Roberto Ziduri

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here