Recomandarea primarului Târgoviștei pentru ,,interimarul” de la CSM! ,,Să fie foarte incisiv în relația cu Federația Română de Baschet”

1951

Odată cu plecarea lui Ciprian Prisăcaru la conducerea Complexului Turistic de Natație Târgoviște, Clubul Sportiv Municipal va fi manageriat pentru o perioadă de interimat de directorul adjunct Cristi Savu. Va avea o misiune dificilă, ținând cont de situația complicată moștenită la nivelul sporturilor de echipă, dar și de lipsa de experiență într-o asemenea funcție, pe care o ocupă de aproximativ opt luni. Atât la baschet, cât și la volei, sunt interdicții la nivelul transferurilor. Până la organizarea unui concurs pentru postul de director, Clubului Sportiv Municipal va fi condus de Cristi Savu, căruia primarul Târgoviștei i-a oferit public câteva sugestii.

* „La CSM trebuie să urmeze un parcurs de constanță pe linie de performanță. Am avut o discuție cu domnul Savu, iar problema principală este cea legată de baschet fete. Eu l-am sfătuit să fie foarte incisiv în ceea ce înseamnă relația cu Federația Română de Baschet, pentru că, din câte înțeleg în momentul de față, ar fi un alt litigiu la instanța de dreptul muncii, pe care l-a deschis fostul antrenor (George Dikeoulakos). Asta înseamnă că, atunci când vii la instanța civilă, tu nu ai un titlu împotriva Clubului Sportiv Municipal, dincolo de interpretarea pe care a dat-o instanța hotărârii impuse de Tribunalul Sportiv. Și atunci, înseamnă că nu mai ai nicio creanță constatată pe un titlu executoriu, care să fie opozabil clubului. Mie, poziția Federației Române de Baschet mi se pare total arbitrară în momentul de față”.

* „Eu cred am fost mult prea timizi până acum ca și club. Lucrurile pot ajunge până la, probabil, implicații de natură penală în momentul de față, pentru că nu poți să lipsești un club de posibilitatea de a participa în cadrul unei competiții cu șanse egale. Trebuie să se termine în momentul de față. Există niște decizii pe care le-a luat federația într-un anumit context, după părerea mea, acel context nu mai este aplicabil. Ar trebui ca CSM Târgoviște să fie mult mai incisiv în relația pe care o are cu Federația Română de Baschet. Pentru a o face să înțeleagă, că indiferent de ce decizie a pronunțat un tribunal sportiv, o instanță din România a spus că acea decizie nu este legală”

* „Aș fi vrut ca federația să-și reevalueze poziția în privința interdicției de transferuri și cu tot ceea ce rezultă dintr-o presupună neacordare a unor drepturi patrimoniale față de foști antrenori sau sportivi. Cei de la Federația Română de Baschet trebuie să-i facă să înțeleagă pe cei de la Federația Internațională, că în România există o legislație care trebuie să fie respectată. Să înțeleagă faptul că, dincolo de obligațiile pe care le are către Federația Internațională, Clubul Sportiv Municipal Târgoviște este persoană juridică cu sediul în România. Și un român dacă se duce și lucrează în altă țară, nu vine să spună că el se supune legislației din România. Te duci acolo și respecți regulile de dreptul muncii din țara respectivă, îți asumi obligațiile de acolo. Îți convine, bine, nu-ți convine, n-ai cum altfel”.

* „Este un handicap extraordinar pe secția baschet să te lupți la același nivel cu alte echipe, un handicap generat de o interdicție de a efectua transferuri. Vă dați seama că jucătoarele eligibile, fie au o anumită vârstă, fie au cerut de câteva ori salariul pe care l-ar fi solicitat în mod normal, tocmai profitând de această chestiune. S-a luat o decizie corectă de a nu ne mai lăsa șantajați de niște jucătoare cu care puteai la un moment dat să nu realizezi mare lucru. Au cerut niște sume extraordinar de mari, de patru-cinci ori salariile pe care le-au obținut la echipele unde au ales apoi să joace”

Notă: Ilustrație foto de la conferința de presă, prin care Ciprian Prisăcaru s-a despărțit de CSM Târgoviște.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here